Oferte locuri de munca top

Conflictul legat de Lotul 3 al autostrazii Lugoj – Deva a ajuns in Parlament

Conflictul dintre constructorii spanioli ai Lotului 3 al autostrăzii Lugoj – Deva și Ministerul Transporturilor a ajuns în Parlamentul României. Astăzi este programată o dezbatere la Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor privind situația contractului pentru execuția acestui lot de autostradă.

La finele lunii august, autoritățile române au reziliat contractul încheiat cu Asocierea formată din Teloxim Con SRL – Comsa SA – Aldesa Construcciones SA – Arcadis Eurometudes SA.

CNAIR și-a asumat sarcina finalizării lucrărilor pentru a putea fi deschis traficul pe acest tronson de autostradă.

Totodată, directorul general al CNAIR, Sorin Scarlat, a precizat că pe acest lot de autostradă au fost identificate 60 de neconformităţi, ceea ce ar putea constitui un record negativ.

La rândul său, constructorii spanioli s-au adresat instanței de judecată. La finele săptămânii trecute, Tribunalul Bucureşti a admis cererea asociației de firme spaniole de blocare a executării garanţiei de către CNAIR.

Totuși, purtătorul de cuvânt al CNAIR a confirmat că garanția a fost executată înainte de decizia instanţei.

Totodată, autoritățile române afirmă că sunt probleme grave privind calitatea lucrărilor de construcție: utilizarea de pământ vegetal la terasament, infiltraţii de apă în corpul autostrăzii, fisuri până la terasament.

 

 

 

Citiți și:

300 apartamente, in autorizare, in zona de nord a Capitalei

Primesc despagubiri si reintra in licitatia pentru un proiect rutier

Un cunoscut avocat va construi un centru multifunctional

 

 

 

Citiți și:

300 apartamente, in autorizare, in zona de nord a Capitalei

Primesc despagubiri si reintra in licitatia pentru un proiect rutier

Un cunoscut avocat va construi un centru multifunctional

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/ sept 2019

Sus