Oferte locuri de munca top

Consultantii, responsabili pentru calitatea constructiilor

Deși consultanța în construcții face parte din sistemul calității, consultanții nu figurează în prezent nici printre factorii implicați și nici printre cei care trebuie să își asume resposabilitățile concrete în asigurarea calității în construcții.

Cu toate că investitorii sau beneficiarii care semnează contracte de consultanță în domeniul construcțiilor și deleagă firmelor de consultanță integral competențele de verificare a respectării calității de către firma de proiectare și/ sau de execuție, consultanții nu pot fi trași la răspundere.

Situație invocată de inițiatorii unui proiect legislativ se va schimba.

Proiectul legislativ care stabilește responsabilitățile consultanților în construcții a fost aprobat în mod tacit de Senat și a fost trimis Camerei Deputaților.

Propunerea are în vedere ca și consultanții și supervizorii să se numere printre părțile implicate ce sunt obligate să realizeze și să mențină calitatea corespunzătoare a construcțiilor, pe lângă investitori, proprietari, administratori, executanți, experți tehnici, diriginți de șantier etc.

Totodată, consultantul sau supervizorul vor răspunde solidar cu dirigintele de șantier, conform atribuțiilor ce le revin acestora, pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale la lucrările de construcții pentru care sunt angajați prin contract.

Consultanții vor fi obligați să încheie asigurări de răspundere civilă profesională la societăți de asigurare recunoscute pe piața internațională a asigurărilor pe durata implementării contractului de consultanță.

 

 

 

 

Citiți și:

Investitori spanioli pregatesc dezvoltarea unui proiect imobiliar mixt, in Capitala

Cerere mare pentru finisaje, dar mai mica pentru case la rosu

Ce se va intampla cu un proiect logistic mare din apropierea Capitalei

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/oct 2019

Sus