Oferte locuri de munca top

Continua sa scada cererea de locuinte

Luna august a reconfirmat tendința de scădere a cererii de locuințe manifestată anul acesta. Astfel, potrivit celor mai recente date furnizate de ANCPI, în luna august au fost vândute, la nivelul întregii țări, 9563 de locuințe (unități individuale), mai puține cu 7,2% față de cele vândute în luna august a anului trecut. Față de luna iulie 2019 scăderea a fost de 6,5%.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna august 2019, în București – 7.149, Ilfov – 4.463 și Brașov – 2.106.

Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Alba – 258, Sălaj – 244 și Olt – 91.

Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna august a acestui an a fost de 43.109, mai mare cu 2.533 față de perioada similară a anului trecut.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna august 2019, a fost de 27.142, cu 6.744 mai mare față de luna august 2018. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 8.502, Ilfov – 2.106 și Timiș – 1.480. La polul opus, se află județele Harghita – 64, Gorj – 54 și Sălaj – 54.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a opta lună a anului 2019 sunt Teleorman – 396, Timiș – 392 și Dolj – 350.

 

 

 

Citiți și:

300 apartamente, in autorizare, in zona de nord a Capitalei

Primesc despagubiri si reintra in licitatia pentru un proiect rutier

Un cunoscut avocat va construi un centru multifunctional

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/ sept 2019

Sus