Oferte locuri de munca top

Contract semnat de doua ori pentru acelasi drum

Dacă până acum a întârziat semnarea contractelor de finanțare din fonduri europene, acum în exces de zel autoritățile semnează de două ori același contract.

În această situație se află drumul județean 108A care va fi modernizat printr-un proiect cu finanțare nerambursabilă, derulat de Consiliul Județean Sălaj, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Contractul de finanțare a fost semnat miercuri, 21 iunie, de către doamna Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene (MDRAPFE), potrivit comunicatului de presă al Ministerului Dezvoltării. Același comunicat spune că proiectul, în valoare de 52,99 de milioane de lei, vizează 11,6 km, respectiv tronsonul cuprins între limita cu județul Cluj și localitatea Bogdana (km 7+400 – 19+000). Valoarea totală a proiectului este de 52.999.840,15 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 51.633.336,36 lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).

Dar, același contract a mai fost semnat și în data de 15 iunie, când potrivit unui comunicat de presă al Ministerului, viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a semnat, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, contractele de finanțare pentru 3 noi proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere de importanță regională, în valoare totală de 203.416.106 lei. Între cele trei proiecte unul era pentru județul Sălaj (reabilitarea și modernizarea drumului județean 108A: limita județului Cluj-Bogdana, 11,6 km). La data respectivă Ministerul comunica: Proiectul situat în Sălaj între comuna Bogdana și limita cu județul Cluj are ca beneficiari circa 7.436 de locuitori și se ridică la 52.999.840,15 lei, din care 51.633.336,36 reprezintă fonduri nerambursabile (alocări din Fondul European de Dezvoltare Regională în proporție de 85% din valoarea proiectului și partea de finanțare asigurat de la bugetul de stat).

Ce putem spune? Decât deloc, mai bine de două ori!

 

 

Revista Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iunie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus