Oferte locuri de munca top

Contracte de peste 850 mil euro, in licitatie

Contracte în valoare totală estimată de peste 850 milioane de euro, au fost lansate în licitație publică. Acordul cadru este împărțit în 8 loturi.

Beneficiarul, CFR SA, caută ofertanți pentru lucrări de întreținere a infrastructurii feroviare, pe o lungime totală de 1461 km.

Lucrările vor fi finanțate de la bugetul de stat și urmăresc să readucă liniile de cale ferată în parametri proiectați și circulația trenurilor cu vitezele inițiale de maximum 120 km/h.

Valoarea totală estimată a acordului-cadru, este de minimum 1.001.483.640 lei fără TVA și de maximum 4.216.621.320 de lei, fără TVA.

Beneficiarii contractelor sunt Sucursalele Regionale de Căi Ferate ale municipiilor București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța.

Acordul-cadru va fi încheiat la nivel Central CFR, iar contractele subsecvente se vor încheia la nivel de regională, în limita fondurilor alocate.

Prin execuția acestor lucrări se realizează înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii și realizarea căii fără joante.

Lucrările prevăd:

– demontarea căii existente, aranjarea materialelor demontate în afara gabaritulului pe bancheta căii; transportul materialelor scoase din cale în depozite stabilite de beneficiar;

– înlocuirea elementelor componente ale suprastructurii caii cu materialele noi achiziționate de executant (traverse din beton tip 60 echipate cu prindere elastică, aparate de cale tip 60 montate pe traverse din beton, piatră spartă, jil-uri și cupoane de tranziție, dale din beton sau elastice pentru treceri la nivel (unde este cazul), completarea prismului de piatră spartă la dimensiunile instrucționale pentru linii cu cale sudată;

– realizarea căii fără joante și înglobarea aparatelor de cale în CFJ

– montarea elementelor componente ale trecerilor la nivel cu calea ferată și realizarea racordărilor cu partea carosabilă;

– curățarea și asigurarea sistemelor de scurgere a apelor pluviale în lungul căii, zonelor aparatelor de cale sau trecerilor la nivel existente;

– întreținerea normală și extraordinară a lucrărilor de către executant până la predarea acestora către beneficiar.

Proiect pentru realizarea unei centrale electrice fotovoltaice

Acordul cadru este separat pe opt loturi, anume:

Lot 1 – Lucrări de întreținere prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii pe raza Sucursalei Regională CF București

Cantitatea maximă a acordului cadru este de 165 km lucrare, iar cea minimă a acordului cadru este de 31 km lucrare. Cantitatea maximă a unui contract subsecvent este de 52 km lucrare, iar cea minimă a unui contract subsecvent este de 7 km lucrare. Valoarea contractului este cuprins între 89.469.720 și 476.209.800 lei fără TVA.

Lot 2 – Lucrări de întreținere prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii pe raza Sucursalei Regională CF Craiova

Cantitatea maxima a acordului cadru este de 220 km lucrare, cea minimă a acordului cadru este de 36 km lucrare. Cantitatea maximă a unui contract subsecvent este de 64 km lucrare, cea minimă a unui contract subsecvent este de 8 km lucrare. Valoarea contractului este cuprins între 103.900.320 și 634.946.400 lei fără TVA.

Lot 3 – Lucrări de întreținere prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii pe raza Sucursalei Regională CF Timișoara

Cantitatea maximă a acordului cadru este de 170 km lucrare, cea minimă a acordului cadru este de 50 km lucrare. Cantitatea maximă a unui contract subsecvent este de 44 km lucrare, cea minimă a unui contract subsecvent este de 11 km lucrare. Valoarea contractului este cuprins între 144.306.000 și 490.640.400 lei fără TVA.

Lot 4 – Lucrări de întreținere prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii pe raza Sucursalei Regională CF Cluj

Cantitatea maximă a acordului cadru este de 185 km lucrare, cea minimă a acordului cadru este de 53 km lucrare. Cantitatea maximă a unui contract subsecvent este de 50 km lucrare, cantitatea minimă a unui contract subsecvent este de 17 km lucrare. Valoarea contractului este cuprinsă între 152.964.360 și 533.932.200 lei fără TVA.

Lot 5 – Lucrări de întreținere prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii pe raza Sucursalei Regională CF Brașov

Cantitatea maximă a acordului cadru este de 172 km lucrare, iar cea minima a acordului cadru este de 46 km lucrare. Cantitatea maximă a unui contract subsecvent este de 50 km lucrare, cantitatea minimă a unui contract subsecvent este de 17 km lucrare. Valoarea contractului este cuprinsă între 132.761.520 și 496.412.640 lei fără TVA.

Lot 6 – Lucrări de întreținere prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii pe raza Sucursalei Regională CF Iași

Cantitatea maximă a acordului cadru este de 184 km lucrare, cantitatea minimă a acordului cadru este de 25 km lucrare. Cantitatea maxima a unui contract subsecvent este de 51 km lucrare, cantitatea minima a unui contract subsecvent este de 7 km lucrare. Valoarea contractului este cuprinsă între 72.153.000 și 531.046.080 lei fără TVA.

Lot 7 – Lucrări de întreținere prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii pe raza Sucursalei Regională CF Galați

Cantitatea maximă a acordului cadru este de 216 km lucrare, cantitatea minimă a acordului cadru este de 64 km lucrare. Cantitatea maximă a unui contract subsecvent este de 61 km lucrare, cantitatea minimă a unui contract subsecvent este de 12 km lucrare. Valoarea contractului este cuprinsă între 184.711.680 și 623.401.920 lei fără TVA.

Lot 8 – Lucrări de întreținere prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii pe raza Sucursalei Regională CF Constanța

Cantitatea maximă a acordului cadru este de 149 km lucrare, cantitatea minimă a acordului cadru este de 42 km lucrare. Cantitatea maximă a unui contract subsecvent este de 45 km lucrare, cantitatea minimă a unui contract subsecvent este de 10 km lucrare. Valoarea contractului este cuprinsă între 121.217.040 și 430.031.880 lei fără TVA.

Contractele subsecvente acordului-cadru se vor atribui în baza criteriului „cel mai bun raport calitate-preț”, iar factorii de evaluare a ofertelor depuse sunt prețul ofertei, cu o pondere de 90%, și perioada de garanție acordată lucrărilor executate, cu o pondere de 10%.

Acordul cadru are o durată de 48 de luni, iar durata execuției lucrărilor va fi maxim de 270 de zile calendaristice de la momentul emiterii ordinului de începe al lucrărilor. Perioada de garanție minim acceptată este de 36 de luni, iar cea maxim acceptată este de 48 de luni.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

 

Sus