Oferte locuri de munca top

Contractorii cer prelungirea termenului de depunere a ofertelor pentru lucrari de infrastructura

Laurentiu Plosceanu, presedintele ARACO

Contractorii cer, într-o scrisoare adresată primului ministru, prelungirea termenului de depunere a ofertelor în cadrul procedurilor de achiziţie publică pentru lucrări de infrastructură şi înlocuirea în cadrul documentaţiilor de atribuire a Ordinului MT prin care a fost aprobat modelul de contract de proiectare şi execuţie.

Scrisoarea formulată de Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții face referire la modelul de contract de proiectare şi execuţie utilizat de CNAIR SA în cadrul actualelor proceduri de achiziţie publică în baza cărora urmează să fie contractate principalele lucrări de infrastructură rutieră finanţate în cadrul POIM 2014-2010, contract ce a fost aprobat în baza Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 600 din 2017.

Acest ordin prezintă, în opinia specialiştilor din domeniul infrastructurii de transport rutier, firme de construcţii româneşti şi străine, proiectanţi şi consultanţi, numeroase elemente de nelegalitate.

ARACO consideră că eventuala continuare a procedurilor de licitaţie pe baza acestui model de contract va fi de natură să prejudicieze în mod grav calitatea proiectelor ce vor fi implementate, cu consecinţe asupra absorţiei fondurilor europene din exerciţiul financiar 2014-2020.

Procedurile de achiziţie publică la care se referă ARACO sunt aferente unora dintre cele mai importante proeicte de infrastructură rutieră, respectiv Proiectare şi execuție Drum Expres Craiova – Piteşti, Proiectare şi execuţie autostrada Sibiu – Piteşti (cele două secţiuni lansate în prezent) precum şi Proiectare şi execuţie Autostrada de Centură Bucureşti.

ARACO consideră că este esenţial ca CNAIR SA să prelungească termenul de depunere a ofertelor în cadrul acestor proceduri şi să înlocuiască în cadrul documentaţiilor de atribuire cu noul contract elaborat în prezent de către Banca Europeană de Investiţii la solicitarea Comisiei Europene.

“Adoptarea unui contract standard naţional aplicabil tuturor proiectelor finanţate din POIM este una dintre condiţionalităţile ex-ante ce trebuiau îndeplinite de către Guvernul României, Comisia Europeană exprimând deja puncte de vedere prin care respingea modele de contract ce au fost propuse şi solicita întocmirea unui model de contract echilibrat”, afirmă oficialii ARACO.

În lipsa unei astfel de amânări se va ajunge la situaţia în care cele mai importante contracte de infrastructură rutieră finanţate din POIM să fie atribuite pe baza Ordinului 600/2017, act vehement contestat de constructori, proiectanţi şi consultanţi cu privire la care au fost demarate deja demersuri către Ministrul Transporturilor pentru a fi retras. Mai mult decât atât, menţinerea acestui model de contract în cadrul acestor proceduri de achiziţie va determina companiile serioase, cu renume şi experienţă în acest domeniu, să nu participe la proceduri, existând pericolul ca principalele proiecte de infrastructură rutieră să fie atribuite unor companii fără experinţă, ce nu vor putea să le ducă la bun sfârşit.

Un alt pericol extrem de mare identificat de oficialii ARACO este acela ca viitoarele misiuni de audit ale Comisiei Europene să se soldeze cu importante corecții financiare pentru aceste proeicte, cu impact negativ asupra corectei gestionări a fondurilor europene POIM 2014-2020, având în vedere că aceste proiecte vor avea la bază un contract profund dezechilibrat, neaprobat de către Comisia Europeană, adoptat cu încălcarea unor prevederi legale.

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia octombrie (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus