Oferte locuri de munca top

Contractul pentru Cazinoul din Constanta a fost atribuit

După aproape 8 ani de zile și patru încercări de a găsi constructor pentru reabilitarea Cazinoului din Constanța, iată că proiectul înaintează. Astăzi a fost semnat contractul pentru ”Consolidarea și restaurarea Cazinoului din Constanța”.  Lucrările sunt prevăzute să fie încheiate până în anul 2022.

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, a fost declarată câștigătoare asocierea Aedificia Carpați SA – Remon Proiect SRL – Profesional Construct Proiectare SRL – Tehnoinstal SRL.

Valoarea contractului este de 56.627.697 lei cu TVA.

Durata contractuală de realizare a investiției este de 30 luni (din care 3 luni dedicate activității de proiectare).

În cadrul contractului vor fi executate lucrări de consolidare și restaurare a clădirii principale (S+P+1E+M, pod parțial și rampă de acces către subsol), dar și a zonelor exterioare (reabilitare platformă terasă, rețele utilități, zid de apărare și balustradă).

După finalizarea lucrărilor, Cazinoul va fi redat circuitului public, redevenind un centru cultural și de divertisment care va putea găzdui evenimente culturale, simpozioane, expoziții etc., astfel fiind pusă în valoare cea mai importantă clădire publică realizată în stil Art Nouveau în țara noastră.

La nivelul CNI, în perioada 2012 – 2018, au fost derulate trei proceduri de achiziție publică privind reabilitarea acestui obiectiv de investiții.

Principalele motive ale anulării procedurilor demarate de-a lungul timpului de către CNI au fost reprezentate tocmai de lipsa unor operatori economici capabili să îndeplinească toate condițiile impuse de caietele de sarcini.

Finanțarea obiectivului de investiții va fi asigurată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Publice și se realizează prin Compania Națională de Investiții, în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, în conformitate cu prevederile OG 25/2001 cu modificările și completările ulterioare.

 

 

 

Citiți și:

Unda verde pentru dezvoltarea unui proiect de lux intr-o zona selecta a Capitalei

Cum si-au schimbat planurile dezvoltatorii neincrezatori in evolutia pietei

Proiect rezidential, cu 38 de locuinte individuale

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Sus