Oferte locuri de munca top

Cosmin Olaroiu vinde un teren de cateva hectare langa Bucuresti

Celebrul antrenor de fotbal Cosmin Olăroiu este pe cale să vândă un teren cu suprafața de câteva hectare, situat lângă București.

Aici ar urma să fie dezvoltat un proiect de investiții publice.

Din punct de vedere urbanistic, zona în care se află terenul este una în curs de dezvoltare, parțial sistematizată, cu terenuri libere și clădiri cu suprafețe mari.

Acest teren este în extravilanul comunei Ciorogârla, județul Ilfov. Zona este apropiată de București, aflat la circa 22-25 km distanță, cât și de viitoarea Șosea de Centură, Inelul 2, în zonă fiind stabilit și un nod rutier cu aceasta.

Zona beneficiază de puncte de interes, cum ar fi: apropierea la câteva minute de mers cu mașina de zona centrală a localității. Acolo se află Primăria, școala, grădinița, piața locală, supermaket, dar și complexul comercial Militari.

Consiliul Județean Ilfov intenționează să demareze procedurile de achiziție a terenului cu suprafața 86.900 mp.

Acest teren va fi destinat dezvoltării proiectului “Sistem de Management Integrat al Deșeurilor” în județul Ilfov, finanțat cu fonduri europene.

Potrivit raportului de evaluare, terenul a fost evaluat la 16 euro/mp, prețul total fiind estimat la 1.390.400 euro.

Însă, prețul de cumpărare va fi stabilit prin negociere între părți ”fără să depășească valoarea rezultată în raportul de evaluare”, potrivit documentației.

În vederea negocierii prețului de cumpărare, la nivelul CJ Ilfov va fi formată o comisie de negociere.

Terenul ce urmează să fie achiziționat de CJ Ilfov este încadrat ca extravilan arabil și are deschidere totală de 174 m la un drum de exploatare. Terenul este situat după depozitul Emag de la Joița.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

2 Comentarii

  1. Mihaela Popescu said:

    Pentru noi, locuitorii din Ciorogarla, Bolintin, Bacu si Joita situatia este dezastruoasa. Terenul in cauza se afla extrem de aproape de case locuite, iar proiectul acesta desi declarat „in dezbatere publica” nu a fost niciodata dezbatut in comunitatile a caror viata urmeaza sa fie afectata. Am aflat cu stupoare, inainte cu 2 zile de sedinta din CJ Ilfov in care urma sa se decida inceperea procedurii de achizitie a terenului ca se va intampla acest lucru. Doar inainte cu 2 zile. Abia atunci am inceput sa punem cap la cap situatii care se intamplau sau se incerca sa se intample de ceva vreme: un sens giratoriu construit extrem de rapid cu iesire spre autostrada (in Romania in care stim cat de repede se construiesc drumuri) langa eMag, incercarea de a schimba PUZ ul in Ciorogarla s.a. Primaria Ciorogarla (prin primar, viceprimar si consilieri) sustine ca nu stia nimic despre acest proiect. Pai daca nici primaria nu stia, noi, locuitorii trebuia sa visam? Dealtfel aceste terenuri sunt ca o peninsula a Ilfovului in Giurgiu si suntem convinsi ca dnul Olaroiu dorea sa exploateze agricol acest teren. De ceva ani ne confruntam in zona cu lipsa canalizarii, a apei curente si mai ales cu inundarea terenurilor la ploi mai serioase. Ni se promit multe si se misca intr-un ritm „ametitor”. Ni s-a promis si acum ca va urma o intalnire de informare a cetatenilor cu privire la acest proiect, dara dupa ce va fi achizitionat terenul. Si asta pt ca inainte de sedinta au primit petitia online initiata de comunitate impotriva acestei actiuni. Strazile din Ciorogarla si Bacu sunt inguste si traficul este blocat zilnic. Daca autogunoierele din Bucuresti ajung la statie pe autostrada, la intoarcere nu exista alta cale decat prin Ciorogarla. Prin aceeasi Ciorogarla care face legatura cu Darvari, Domnesti, Clinceni, Bragadiru, Bolintin Deal si Bolintin Vale (pt ca autostrada se blocheaza la anumite ore si se incearca ocolirea pe la noi). Ne omoara efectiv. Respingem cu tarie constructia acestei statii atat de aproape de casele noastre si suntem hotarati sa luptam prin toate mijloacele legale.

  2. Maria said:

    Cum se face că Președintele Consiliului Județean Ilfov, dl. Thuma Hubert (cu antecedente: condamnare pentru fapte de corupție) inițiază un proiect ca să cumpere un teren tocmai de la dl. Cosmin Olaroiu? Din toate terenurile din zonă, tocmai acesta este ales! Iar la restul terenurile care acum se vând cu maxim 10 euro mp, o să scadă prețul la jumătate, că nimeni nu își dorește să cumpere teren unde miroase a gunoi! Dar dl Olaroiu sigur obține un preț peste 10 euro mp… Mânărie marca PNL!

Sus