Oferte locuri de munca top

Cresterea consumului va impulsiona cererea de spatii comerciale

Piaţa spaţiilor comerciale va continua să crească în acest an, circa 180.000 mp de spaţii de retail urmând să fie livraţi în România. Consultanții imobiliari de la Colliers International speră că acest stoc va fi relativ uşor absorbit, având în vedere creşterea consumului privat (vânzări cu amănuntul) din ultimul an.

„Creşterea consumului privat are un dublu efect pentru piaţa spaţiilor comerciale din România. Pe de o parte, vânzările înregistrate de majoritatea jucătorilor au crescut cu 20-30% în ultimul an, iar pe de altă parte, funcţionează ca un catalizator pentru piaţă. Astfel, retailerii deja prezenţi vor să se extindă în continuare şi dezvoltă noi concepte pentru a deveni cât mai flexibili şi a acoperi atât oraşe şi centre comerciale mari, cât şi oraşe şi scheme comerciale de dimensiuni mai mici”, explică Daniela Popescu, associate director în cadrul departamentului de retail al Colliers International.

În plus, rezultatele pozitive din ultimul an au atras atenţia retailerilor din regiune şi vedem din ce în ce mai multe nume interesate să se dezvolte în România. „Deşi piaţa locală beneficiază de o ofertă semnificativă atunci când vine vorba de branduri, nevoia de diversificare este tot mai mare şi ne aşteptăm ca acest trend să continue pe măsură ce creşte ponderea comerţului online în consumul total”, a încheiat Daniela Popescu.

Cea mai mare parte a acestui stoc o reprezintă proiectele de tip strip mall (centru comercial fară spații comune în care magazinele au acces individual direct din parcarea comună).

„În următorii cinci ani, ne aşteptăm ca numărul strip mall-urilor livrate anual să depăşească numărul centrelor comerciale de tip mall. Spre exemplu, anul acesta vor fi livrate cel puţin şase strip mall-uri în oraşe precum Bistriţa Năsăud, Dorohoi, Mioveni, Oradea, Paşcani şi Târgovişte”, a declarat Daniela Popescu.

În ultimii ani, impactul tehnologic a început să se resimtă din ce în ce mai mult și în sectorul de retail. Conform raportului global EMEA Retail Market Snapshot, consumatorii se reorientează către plăți și cumpărături online prin intermediul dispozitivelor mobile. În aceste condiții, retailerii trebuie să își adapteze oferta pentru a răspunde nevoilor consumatorilor și pentru a accelera vânzările.

 

 

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia aprilie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus