Oferte locuri de munca top

Cum arata contractele de perfomanta in infrastructura de transporturi

Modelul contractelor de performanță necesare pentru accesarea fondurilor europene în implementarea proiectelor din Transporturi, a fost publicat printr-un proiect de ordin al ministrului Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc.

Contractele de performanță reprezintă una dintre condiționalitățile ex-ante asumate de țara noastră. La recomandarea Comisiei Europene, astfel de înțelegeri vor fi parafate între Ministerul Transporturilor și companiile pe care acesta le administrează, din sectorul rutier și cel feroviar.

În baza acestor contracte se stabilesc „drepturile și obligațiile companiilor, drepturile și obligațiile privind depunerea aplicațiilor de finanțare, drepturile și obligațiile privind monitorizarea proiectelor de infrastructură de transport, drepturile și obligațiile privind depunerea cererilor de rambursare, precum și indicatorii de rezultat care se fundamentează pe relația directă dintre modul de utilizare a fondurilor structurale și rezultatele obținute din utilizarea acestora”.

Potrivit modelului de contract, Ministerul și Compania au o serie de drepturi și obligații în următoarele segmente  ale proiectelor de infrastructură:

* programarea, implementarea și monitorizarea proiectelor de infrastructură de transport;

* depunerea aplicațiilor de finanțare și a cererilor de rambursare;

* indicatorii de performanță ai Companiei care se fundamentează pe relația directă dintre modul de utilizare al fondurilor naționale și europene, precum și rezultate obținute din utilizarea acestora;

* asigurarea stării tehnice și de exploatare a infrastructurii în exploatare, care să garanteze desfășurarea traficului în condiții de siguranță a circulației.

În sensul legislativ, „indicatorii de performanță cuantifică rezultatele realizate, oferind informații privind performanța Companiei, care se referă la rezultatul direct dintre modul de utilizare a fondurilor alocate și rezultatele obținute.

Există mai multe tipuri, care, la rândul lor, ating mai multe aspecte:

* Indicatori de performanță privind proiectele de investiții (cereri de finanțare pentru proiecte fazate transmise la MT-OIT până la data de 31 martie 2017; ponderea depunerii la MT-OIT în vederea evaluării și selecției a proiectelor noi din valoarea portofoliul POIM aferent …; valoarea minimă – fond UE – a cererilor de rambursare pentru proiectele POIM);

* Indicatori de performanță privind activarea cadrului de performanță al Programului Operațional Infrastructură Mare (lungimea totală a liniilor de cale ferată renovate sau modernizate, dintre care: TEN-T; lunigmea totală a drumurilor nou construite, dintre care: TEN-T; lungimea liniilor de cale ferată renovate sau modernizate, cuprinse în proiectele majore transmise Comisiei Europene spre aprobare; lungimea drumurilor nou construite pe rețeaua TEN-T, cuprinse în proiectele majore transmise Comisiei Europene spre aprobare);

* Indicatori de performanță privind proiectele de întreținere (câți kilometri de infrastructură întreținută și siguranța traficului);

 

* Starea tehnică a infrastructurii de transport la nivelul anilor 2016 și 2023

* Indicatori de performanță economico-financiari (cheltuieli totale la 1.000 de lei venituri totale; rezultat operațional; productivitatea muncii; plăți restante; creanțe restante).

Contractele vor expira la data de 30 iunie 2024, timp în care, prin ordin de ministru, se va constitui un comitet de monitorizare pentru urmărirea manierei în care sunt implementate înțelegerile. Semestrial, la 30 iunie și 31 decembrie, Compania va întocmi un raport de activitate privind realizarea indicatorilor de performanță. Raportul va fi înaintat Ministerului, în termen de 30 de zile de la datele de raportare. Raportul de activitate va fi analizat în cadrul Comitetului de monitorizare, după termenul de 30 de zile.

Clauzele contractului pot fi modificate doar cu acordul părților, prin act adițional. Contractul poate începa prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, prin acordul părților semnatare, prin dizolvarea și lichidarea Companiei sau prin alte cazuri prevăzute de lege.

Proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor privind aprobarea modelului contractelor de performanță prevăzute, la rândul lor, în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83/2016 privind unele măsuri de eficientizare pentru implementarea proiectelor de infrastructură de transport a fost publicat pe 22 februarie. Data limită în care persoanele interesate pot trimite propuneri sau observații este 5 martie.

Descarca si citeste proiectul 

 

 

 

 

 

TopJobs –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

 

Sus