Oferte locuri de munca top

Cum se va aplica Legea privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii

După modificarea succesivă a legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, prin nu mai puțin de șase acte normative pe parcursul a numai doi ani, se impune actualizare normelor de aplicare a acestei legi.

Ca urmare, vor fi modificate și completate normele de aplicare a Legii 50/1991 (proiect atasat).

O clarificare importantă pe care o vor aduce noile norme este cea privind nivelul de competență

Astfel, structura  de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și autorizării executării lucrărilor de construcții din primării și consilii județene trebuie să fie condusă de arhitectul-şef și să aibă în componență personal cu pregătire în domeniile urbanismului, arhitecturii și construcțiilor.

Aceasta în vederea asigurării nivelului de competență tehnică necesar pentru emiterea în condițiile legii a certificatelor de urbanism şi autorizațiilor de construire.

Va fi abrogat alineatul ce prevede că: ”Funcţia publică de conducere de arhitect-şef al judeţului, al municipiului Bucureşti, al sectorului municipiului Bucureşti, al municipiului și al oraşului, precum și al comunei va fi ocupată de personal cu studii superioare de lungă durată, de regulă din domeniile arhitecturii, urbanismului, construcţiilor şi instalaţiilor aferente construcţiilor. La oraşe şi comune, până la ocuparea funcţiei de arhitect-şef de către persoane cu studii superioare de lungă durată, atribuţiile funcţiei de arhitect-şef vor putea fi îndeplinite și de conductor-arhitect, subinginer sau de cadre cu pregătire medie din domeniile arhitecturii și construcţiilor, fără ca aceştia să poarte titlul de arhitect-şef”. Acest alineat contravine prevederilor Legii nr. 350/2001 și Legii nr. 50/1991.

De asemenea, în procesul de emitere a certificatelor de urbanism şi a autorizațiilor de construire/desființare verificarea operativă privind respectarea structurii și conținutului documentațiilor depuse și restituirea, după caz, a documentațiilor necorespunzătoare se va realiza în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii pentru emiterea autorizației de construire/desființare, respectiv 10 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism.

Alte modificări vizează abrogarea unor articole legate de construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor.

Gasiti atasat proiectul, aflat în dezbatere publică până pe 20 martie. Puteti trimite observatii la adresele de e-mail bogdan.onofrei@mdrap.ro și florina.ferencz@mdrap.ro sau la numărul de fax 0372-114.533.

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți și:

In zona de nord a Bucurestiului vor fi construite cladiri cu 20 etaje

Spital judetean, reabilitat termic cu peste 50 mil lei

 

 

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2018

Sus