Oferte locuri de munca top

Cum va fi redus decalajul dintre lansarea si atribuirea licitatiilor publice

Pentru eficientizarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică  de către CNAIR SA urmează să fie luate unele măsuri. Aceasta pentru că s-a constatat că la proiectele de importanță majoră în absorbția fondurilor europene nerambursabile durata între momentul inițierii procedurii de achiziție publică și momentul desemnării ofertantului căștigător este de peste 1 an de zile.

Măsurile sunt incluse in noile Norme pentru eficientizarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică implementate de către CNAIR SA, (proiect anexat mai jos).

CNAIR SA are ca țintă să absoarbă fonduri europene nerambursabile de peste 1,1 miliarde de lei, din care până în prezent au fost atrase 284.585.358 lei, reprezentând un procent de 25,49%.

Noile norme urmăresc să eficientizeze activitatea desfășurată de către CNAIR – SA atât în elaborarea documentațiilor de atribuire, cât şi în desfășurarea procesului de evaluare al ofertelor, precum și îmbunătățirea colaborării inter – instituționale dintre CNAIR – SA și Agenția Națională pentru Achiziții Publice.

Aceste noile norme vor fi aplicate asupra tuturor procedurilor de achizitie publică, cu excepția achizițiilor directe, care urmează să fie lansate de către CNAIR – SA, prin Compartimentele interne specializate în domeniul achiziţiilor, indiferent de sursa de finanțare.

Proiectul actual are ca scop și îmbunătățirea colaborării inter – instituționale dintre Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. și Agenția Națională pentru Achiziții Publice în ceea ce privește procesul de evaluare al ofertelor prin participarea verificatorilor ex-ante desemnați, în fiecare etapă intermediară a acestuia și nu doar la finalizarea acestor etape.

 

Descărcați aici noile Norme:

 

 

 

 

Citiți și:

Stirile zilei

10 blocuri, propuse spre construire pe litoral

Viitor ansamblu de 10 vile de lux in zona de nord a Capitalei

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.5/iul-aug 2018

coperta-ac5

 

Sus