Oferte locuri de munca top

De ce uneori legile ne incurca sau…ii “descurca” pe altii, iar plangerile nu au solutii

articol 01 

 

Descarca articolul

 

 

Legile adoptate în România „răspund” doar la solicitările CE pentru clarificări şi completări, fără a avea în vedere specificităţile din România sau lecţiile învăţate din activităţile de multe ori ineficiente desfăşurate în anii din urmă.

Proiectul Ordonanţei nr. 13/2016 a fost supus dezbaterii publice pentru o perioadă de numai 10 zile şi, în urma acesteia, textul Ordonanţei nu a suferit modificări majore deşi se ştie că au existat reacţii din partea asociaţiilor profesionale şi a societăţii civile.

A rezultat că mai toate comentariile şi îmbunătăţirile propuse de către profesionişti nu au fost luate în considerare.

Propunerile de îmbunătăţire a ordonanţei, înaintate de către AAECR către MDRAP, au fost făcute în scopul de a elimina din legea 372 neclarităţile, omisiunile şi nepotrivirile existente care au dus la o serie de rezultate negative în ce priveşte modul de exercitare a meseriei de auditor energetic, precum şi la o percepţie de formalitate a certificatelor de performanţă energetică pe piaţa de eficienţă energetică în clădiri.

Textul publicat rezolvă strict aspectele semnalate de către CE, lăsând nerezolvate probleme majore semnalate în mod repetat de către AAECR, în numele a celor aproape 500 de membri auditori energetici atestaţi.

În cele ce urmează structurăm pe tipuri toate aceste probleme rămase sau nou apărute în textul legii 372/2005, în urma adoptării Ordonanţei 13/2016.

Definiţiile din noua lege nu ne „luminează” cu nimic

Primele probleme apar încă de la definiţiile folosite care nu „luminează” cu nimic în plus şi aduc aceeaşi ambiguitate despre care s-a discutat îndelung până în prezent. Noţiunea de „confort interior” nu explică pentru ce tip de utilizatori este definit (oameni, animale, păsări etc). Menţionăm acest aspect întrucât s-au elaborat certificate energetice la grajduri de cai, adăposturi de capre, silozuri de cereale …. încât apare inevitabil întrebarea care au fost condiţiile teoretice de confort impuse la cai/capre/cereale.

Mai mult „performanţa energetică a clădirii”este definită ca „energia efectiv consumată sau estimată pentru a răspunde necesităţilor legate de utilizarea normală a clădirii”, textul neexplicând dacă este vorba de energie finală (ca până acum în legea 372) sau energie primară (cum specifică directiva europeană încă din 2010); în plus, consumul nu reflectă întotdeauna corect necesitatea şi trebuie scris clar că este vorba despre un consum asociat cu un necesar calculat astfel încât să se asigure funcţionarea clădirii la parametri predefiniţi pentru starea de funcţionare numită „normală”.

În ce priveşte definiţia „certificatului de performanţă energetică a clădirii”, apar alte câteva elemente ce trebuie clarificate. Este vorba din nou despre „consumurile de energie” şi „utilizarea normală”. Consumurile sunt estimate/calculate (nu măsurate) pentru a corespunde unei utilizări “normale”/de referinţă! Ce se întâmplă însă, când un consum care se dovedeşte teoretic necesar nu se şi realizează în clădirea analizată din diverse motive (de cele mai multe ori, financiare). Cel mai frecvent, nu se prepară apa caldă în şcoli şi nu se asigură răcirea unor clădiri din zonele climatice calde.

Breviarul de calcul al performanţei energetice pentru apartamentele din blocuri nici nu consideră răcirea în modelul fizico – matematic, ca şi cum niciun apartament din România nu ar avea nevoie de răcire dincolo de potenţialul natural de ventilare nocturnă.

Este suficient să ne uităm pe faţadele blocurilor din Bucureşti. Multe certificate indică un consum „zero” acolo unde nu se furnizează apă caldă sau nu există unităţi de aer condiţionat., deşi calculul indică un necesar clar.

Şi atunci se pune inevitabil întrebarea dacă funcţionarea numită de lege „normală” înseamnă „în condiţii optime” sau doar „obişnuită” pentru utilizatori. Mai mult, consumul de energie pentru încălzire se face în metodologie (Mc 001) după necesar şi se presupune întotdeauna că se realizează la nivel de utilizare optimă. Deci nu există o abordare unitară între utilizările de energie.

Dacă energia primară include energia regenerabilă, cum se face clasificarea energetică a clădirilor? Cum se diferenţiază între ele clădirile cu surse regenerabile şi cele racordate la echipamente ce utilizează resurse fosile? Ce informaţie se va furniza beneficiarului care întreabă doar ce energie plăteşte? Şi unde este recompensa (o clasa energetică mai bună) pentru investiţia în echipamente pe resurse regenerabile?

Definiţia dată clădirilor NZEB aduce noi controvese

Dacă textul Ordonanţei defineşte clădirea NZEB „la care consumul de energie este aproape egal cu zero sau este foarte scazut şi este acoperit, în proporţie de minimum 10% cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regene­rabile produsă la faţa locului sau în apropiere”, înţelesul este diferit de cel dat de textul Directivei 2010/31/UE, Art. 2. – Definiţii, unde aflăm că o: „clădire al cărei consum de energie este aproape egal cu zero” înseamnă o clădire cu o performanţă energetică foarte ridicată […].

Necesarul de energie aproape egal cu zero sau foarte scăzut ar trebui să fie acoperit, într-o foarte mare măsură, cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la faţa locului sau în apropiere”. Astfel, minimum 10% este nivelul de exigenţă de tip „într-o foarte mare măsură” pe care şi-l asumă România în condiţiile în care potenţialul solar, geotermal, hidro şi eolian pe care îl avem în ţară este uriaş.

Mai mult, textul Ordonanţei a “încurcat” termenul de “necesar” din EPBD cu cel de “consum”. Necesarul de energie finală poate fi acoperit, nu consumul! Consumul presupune deja precizarea sursei şi nu poate fi acoperit din alte surse.

Cheltuim bani pentru performanţe modeste

Capitolul referitor la „Cerinţele de performanţă energetică a clădirilor” aduce în vizor ambiguitatea privind termenul de „alte tipuri de clădiri consumatoare de energie”. Nu se specifică la ce “tip” de clădire se face referirea: adică şi grajduri, sere, staţii de tratare a apei, crescătorii de găini? De ce mai era nevoie de clasificarea anterioară (locuinţe unifamiliale, blocuri, birouri, clădiri de învăţământ, spitale, hoteluri şi restaurante, construcţii destinate activităţilor sportive, clădiri pentru servicii de comerţ)? Metodologia NU defineşte utilizarea “normală” pentru toate clădirile. Şi care sunt condiţiile “normale” pentru cai/capre/gaini şi care este relevanţa clasificării energetice în raport cu clădirile civile? Aici apar neclare aspectele legate de scopul certificării energetice şi de legătura dintre auditorii energetici pentru clădiri şi cei pentru industrie (atestaţi de ANRE).

În plus, la Art. 6, al. 3 avem specificat că: „Cerinţele se revizuiesc la intervale regulate, nu mai mari de 5 ani, şi se actualizează ori de câte ori este necesar pentru a reflecta progresul tehnic în sectorul construcţiilor.” Cum nu mai mari de 5 ani? Au trecut deja 9 ani din 2007, iar C107/3 s-a revizuit in 2010. Metodologia de calcul a performanţei energetice a clădirilor este din 2007! Au fost adăugate capitole noi de-a lungul timpului, dar nimic nu s-a modificat din modul de abordare.

Cap. V privind „Clădirile noi” specifică la Art. 8 – că acestea respectă cerinţele stabilite în metodologie. Dar Metodologia este din 2007, clădirile nou construite se vor proiecta pornind de la cerinţele incluse în acest document?

Cap. VIII, Art. 14 se ocupă de clădirile nZEB şi relevă faptul că „necesarul de energie” este cel implicat şi nu „energia primară” ca în EPBD. De asemenea, se specifică „încurajarea realizării transformării eficiente – din punctul de vedere al costurilor – a clădirilor existente în clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero”, ori optimul economic nu se suprapune cu condiţia de nZEB! Cerinţa din lege este astfel imposibilă!

Optimul este o valoare de “minim” sau “maxim” rezultat dintr-un calcul de „negociere” (trade-off). Optimul economic depinde de costul tehnologiei şi de tariful la energie. Condiţia de nZEB este pur tehnică.

Cap. X privind „Certificatul de performanţă energetică a clădirii” la art. 18 spune că Certificatul de performanţă energetică se elaborează printre altele pentru clădirile aflate în proprietatea/administrarea autorităţilor publice sau a instituţiilor care prestează servicii publice, dar nu se dă niciun termen de realizare. Deci cerinţa este pur formală.

Forma şi conţinutul-cadru al certificatului de performanţă energetică rămân să fie aprobate de MDRAP, dar formatul CPE nu s-a modificat din 2007 şi nu corespunde EPBD2 (2010), iar EPBD3 va apărea abia în 2016. Scalele energetice sunt foarte relaxate şi nu diferenţiază suficient între ele clădirile (ex. încălzirea, iluminatul, ACC). Se constată că legiuitorii nu cunosc valorile relevante pentru performanţa energetică a fondului construit şi pun praguri necorelate cu măsurile recomandate şi ţintele de economisire asumate. Altfel spus, se cheltuie bani pentru performanţe modeste.

Textul legislativ specifică la Art. 18 (5) faptul că valorile consumurilor incluse în CPE permit investitorului/proprietarului/administratorului clădirii/unităţii de clădire să compare şi să evalueze performanţa energetică a clădirii/unităţii de clădire, numai că nu precizează şi cu ce să compare atât timp cât TOATE clădirile au aceleaşi scale deşi funcţiuni foarte variate.

Controversat şi discutat îndelung în aceşti ultimi ani, Art. 19 nu aduce elemente eficiente în aplicarea noilor reglementări.

Inexistenţa sancţiunilor pentru proprietarii ce au obligaţia ca la încheierea contractului vânzare – cumpărare să transmită CPE noului proprietar, iar la înscrierea la organul fiscal să îl depună, duce efectiv la nepunerea în fapte a acestei reglementări. „Nulitatea relativă” invocată profită de ignoranţa oamenilor ştiindu-se deja că multe contracte de vânzare – cumpărare au inclus deja în text că nu se solicită CPE, deci contractul este valabil şi fără acest document.

În plus, există o circulară a ANAF către administraţiile financiare să nu solicite certificatul energetic la depunerea contractelor de închiriere sau vânzare-cumpărare, cu argumentul că nu există sancţiuni pentru cazul contrar.

“Registrul propriu” al auditorului poate fi orice listă

Cap. XIII ce vizează „Experţii independenţi” relativ la activitatea auditorilor energetici pentru clădiri impune ca toate lucrările acestora să fie înscrise în Registrul propriu de evidenţă, dar formatul acestuia era specificat în Anexa de la Normele de aplicare la Legea 372/2005, publicate în 2007 şi abrogate apoi în 2013. Nu se legiferează ce trebuie să se înscrie în acest document, dar auditorul ar trebui sancţionat în cazul în care nu înregistrează lucrarea în registrul propriu. Cu alte cuvinte, “registrul propriu” poate fi orice listă pe care auditorul o poate face, numerotându-şi lucrările.

Textul legii precizează că toate lucrările trebuie transmise în format electronic la MDRAP în termen de 30 zile de la data întocmirii acestora. Dar la MDRAP nu există adresă la care pot fi transmise lucrările. În prezent lucrările se transmit la adresa specificată în normele abrogate şi nu se primeşte niciun număr de înregistrare. Baza de date a fost menţionată numai în normele din 2007, acum abrogate şi nu este propriu-zis funcţională nici azi. Informaţiile din “baza” existentă nu sunt publice nici măcar în formă succintă şi nu permit verificarea în cunoştinţă de cauză a auditorilor cănd se eliberează recomandări de prelungire de catre comisiile profesionale ale asociaţiilor profesionale.

Mai mult decât hilar este al. 5 din Art 28 care spune că aceste documente sunt confidenţiale, iar rezultatele sunt de interes public. Nu se înţelege deloc aici unde este siguranţa beneficiarului/ consumatorului. La ce se referă textul legii când spune că rezultatele sunt publice şi unde sunt aceste rezultate „publice” de până acum?

La al. 2, art. 29 se specifică existenţa listei auditorilor energetici pentru clădiri atestaţi afişată pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Dar, corect ar fi să fie introdusă şi menţiunea „suspendaţi”acolo unde este cazul. AAECR a propus introducerea re-examinării auditorilor suspendaţi de vreme ce nu ştiu ce fac în exercitarea activităţii. După reluarea acestei activităţi, după simpla suspendare, vor fi mai pregătiţi? Propunerea legată de acest aspect nu a fost luată în considerare (ca multe altele din cele menţionate aici).

Mai mult, cazurile de malpraxis făcute cunoscute până acum nu au condus la suspendare niciodată, deşi au conţinut erori majore de conduită şi etică profesională. Actele normative nu specifică în niciun in text în ce condiţii se aplică suspendarea. Rămâne la liberul arbitru al cui?

Cum verifică inspectorii ISC auditorii când ei înşişi pot fi auditori ?

În ce priveşte „Sistemul de control”, Cap. XIV, prin Art. 30, Inspectoratul de Stat în Construcţii exercită controlul statului în acest domeniu, dar acest organism NU este o autoritate independentă cum cere directiva EPBD2! Este un organ al MDRAP.

În plus, sunt inspectori care sunt şi auditori şi sunt foarte activi (mii de lucrări)! Compatibilitate sau mai curând incompatibilitate? Legalitate sau mai curând ilegalitate? Cine-i verifică pe verificatori??!! Corb la corb…

Se cere verificarea prin sondaj a minimum 10% din lucrări, dar există întrebarea firească privitor la cei care nu au transmis documentele; aceştia cum sunt verificaţi? Ce se întâmplă cu certificatele şi rapoartele de audit elaborate până acum? Nu cumva se ascunde gunoiul sub preş?

ISC trebuie să depună rapoarte privind sancţiunile aplicate, însă unde apare sancţiunea şi cum protejăm beneficiarul? – nu este nicăieri specificat.

Art. 31 specifică faptul că ISC solicită specialişti din cadrul asociaţiilor profesionale de profil care să participe la controale. AAECR are protocol de colaborare care nu a fost aplicat decât foarte rar, datorită rezistenţei opuse de inspectorii ISC în aplicarea sancţiunilor şi în verificarea riguroasă a lucrărilor. Pe cei de la ISC prin urmare cine îi verifică? Nu avem răspuns în textul Ordonanţei.

Cu privire la sancţiuni, actul normativ comunitar prevede ca acestea să fie eficiente, proporţionale şi cu efect de descurajare. În acest sens, noul act normativ are în vedere:

majorarea cuantumului amenzilor;

introducerea de sancţiuni în cazul nerespectării de către auditorii energetici şi experţii tehnici, în cazul stabilirii recomandărilor, a cerinţelor minime de performanţă la clădiri, elementele de anvelopă ale clădirilor şi a sistemelor tehnice, în scopul reducerii consumurilor energetice.

Una din întrebările majore privind sancţiunile aplicate experţilor care întocmesc lucrări fără a avea competenţa necesară şi care sunt date ca fiind în cuantum de 5000 – 10.000 lei porneşte de la faptul că gradul auditorului nu este obligatoriu înscris în formatul CPE.

Este arhicunoscut faptul că există foarte mulţi experţi care fac un număr imens de lucrări pentru care nu sunt competenţi, adică auditori cu gradul II care elaborează lucrări în nerezidenţial, amenda nefiind semnificativă pentru aceştia în acest caz.

Chiar dacă nu sunt fezabile, neaplicarea măsurilor recomandate este sancţionată

Alte prevederi importante se referă la instituirea obligaţiei ca deţinătorii clădirilor să pună în aplicare măsurile recomandate în certificatele de performanţă energetică, în perioada lor de valabilitate. Dar cum nu există termen de afişare, nu există nici termen clar de punere în practică a măsurilor recomandate.

În plus, recomandările din certificat sunt exprimate la modul general şi numai auditul energetic şi analiza tehnico – economică a măsurilor pun în evidenţă măsurile cu eficienţă economică sau alte aspecte care le permit sau nu să fie puse în practică (de ex, structura clădirii nu permite încărcarea cu un termosistem de grosime prea mare, sau nu există spaţiu disponibil pentru boilerul bivalent de apă caldă de consum în cazul în care se recomandă panouri solare). Fără audit, nici auditorul nu ştie dacă ce recomandă este şi fezabil.

Şi atunci cum să sancţionezi ce nu se poate face din considerente tehnice sau chiar financiare (nu este neuzual ca fondurile să fie insuficiente pentru lucrările recomandate).

Aspectele de neconformitate sau neclaritate sunt multe şi variate şi permit interpretarea subiectivă (poate şi abuzivă) a textului legii. În orice caz, nu reglează piaţa de certificate de performanţă energetică şi nici nu promovează clădiri cu performanţă energetică cu adevărat ridicată.

MDRAP are obligaţia să elaboreze cât de curând noul format de certificat de performanţă energetică şi noua procedură de atestare a auditorilor energetici pentru clădiri.

Atragem atenţia că un nou format de certificat trebuie să aibă la bază o metodologie clară de calcul. Dacă metodologia actuală nu se modifică, noul certificat nu poate fi elaborat decât prin improvizaţii de calcul.

Procedura de atestare a auditorilor a fost propusă ca proiect de modificare de ordin de ministru, însă fără consultarea mediului academic sau al asociaţiilor profesionale. n

Sus
Translate »