Oferte locuri de munca top

Dezvoltatorii rezidentiali si-au pierdut avantul

Prima parte a acestui an a marcat o temperare puternică a avântului dezvoltatorilor rezidențiali în ceea ce privește lansarea de noi proiecte imobiliare. În primul semestru numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale a fost în ușoară scădere (-0,9%) față de cel din perioada similară a anului trecut.

Potrivit celor mai recente date furnizate de Institutul Național de Statistică, în semestrul I 2019 au fost eliberat 20.345 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale.

Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-375 autorizaţii), Nord-Est (-158), Nord-Vest şi Bucureşti-Ilfov (-20 fiecare).

Creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+248 autorizaţii), Centru (+65), Sud-Muntenia (+49) şi Sud-Vest Oltenia (+36).

În luna iunie 2019 faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, se remarcă o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-359 autorizaţii), scădere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-82 autorizaţii), Sud-Est (-68), Vest (-57), Sud-Muntenia (-56), Sud-Vest Oltenia (-51), Bucureşti-Ilfov (-46) şi Centru (-28). Creştere a fost în regiunea de dezvoltare Nord-Est (+29 autorizaţii).

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019

Sus