Oferte locuri de munca top

Dezvoltatorul Impact ar putea avea o noua conducere

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor SA și-ar putea alege o nouă conducere în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor programată la sfârșitul lunii viitoare.

Acţionariatul urmează să aprobe acoperirea pierderilor aferente anilor trecuţi, respectiv suma de peste 15,4 milioane de lei din primele de capital constituite de societate în anii precedenţi.

Impact are un profit net pe 2016 de repartizat de 29,6 milioane de lei din care se vor opri rezerve legale în valoare de 1,4 milioane de lei. Propunerea conducerii este acordarea de dividende în valoare de 11,2 milioane de lei, echivalentul brut pe acţiune a 0,0404 lei.

Pentru motivarea membrilor Consiliului de Administraţie este prevăzută suma de 703 mii lei valoare brută, adică 140 de mii de lei brut pentru fiecare membru al conducerii, echivalentul a 2,5% din profitul societăţii.

Pentru motivarea salariaţilor vor fi acordate prime de 703 mii de lei. Rezultatul reportat nerepartizat este de 15,4 milioane de lei. Data de 16 octombrie 2017 va fi stabilită ca dată a plăţii dividendelor.

“Distribuirea dividendelor către acţionari se va efectua în conformitate cu prevederile legale, iar costurile aferente plăţii vor fi suportate de către acţionari din valoarea dividendului net.”, potrivit unui comunicat al companiei.

De asemenea la sfârșitul lunii iunie este programată plata către Consiliul de Administraţie.

Pe ordinea de zi a adunării acționarilor este înscrisă o hotărâre pentru alegerea a patru membri ai CA pentru un mandat de patru ani între aprilie 2017 și aprilie 2021 și desemnarea Președintelui Consiliului de Administraţie dintre cei patru aleși.

Gheorghe Iaciu deţine 49% din acţiunile companiei, urmat de Adrian Andrici cu o participaţie de 15,2% din capitalul social. Restul de 35% din capitalul social este deținut de alţi acţionari, cu ponderi individuale sub 5%.

 

arena-constructiilor-martie-2017

 

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia martie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus