Oferte locuri de munca top

Dezvoltatorul Impact pregateste finantarea noilor proiecte

poza3Acţionarii dezvoltatorului imobiliar Impact sunt convocați să aprobe emisiunea de obligaţiuni, dar și un proces de răscumpărare a acţiunilor proprii în următoarea perioadă.

Astfel aceștia au programat pentru luna iunie o Adunare Generală în cadrul căreia este supusă aprobării o hotărâre pentru lansarea emisiunii de obligatiuni de catre Societate în valoare totală de cel mult 25 de milioane de euro sau echivalentul acestei sume în orice altă monedă cu o scadenţă de până la 7 ani.

Obligaţiunile vor putea fi nominative sau la purtător, garantate sau negarantate, în formă materializată sau dematerializată, listate sau nu la bursă în lei, euro sau orice altă monedă.

Obligaţiunile vor fi vândute în conformitate cu una sau mai multe oferte publice adresate publicului și/sau anumitor investitori calificati și/sau profesionali și/sau în baza altor excepţii de la publicarea unui prospect în legătură cu emisiunea de astfel de Obligaţiuni și/sau una sau mai multe plasamente private către investitori .

De asemenea, acţionarii ar putea aproba constituirea de garanţii și ipoteci în scopul obţinerii de finanţări de către societăţi afiliate Impact.

În perioada următoare dezvoltatorul se pregătește să demareze un program de răscumpărare a acţiunilor proprii cu o valoare de peste 10 milioane de lei. Astfel vor putea fi răscumpărate 7 milioane de acţiuni reprezentând cel mult 2,5% din capitalul social parţial pentru alocarea către angajaţi și sau administrator și/sau directori și parţial  în scopul anulării lor și reducerii capitalului social al companiei. Acestea vor  putea fi răscumpărare la un preţ cuprins între 0,6 lei/acţiune și 1,5 lei/acţiune. Programul se va desfășura pentru o perioada de cel mult 24 de luni.

O altă serie de hotărâri presupune modificarea actului constitutiv al societăţii pentru ducerea la îndeplinire a emisiei de obligaţiuni și a răscumpărării acţiunilor.

La sfârșitul anului 2016 acţiunile Impact erau deţinute în proporţie de 49% de Gheorghe Iaciu, în timp ce Adrian Andrici deţinea 15,2% din acţiuni iar alţi acţionari aveau împreună o participaţie de 35% la capitalul social.

 

 

Revista Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia mai 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

 

 

Sus