Oferte locuri de munca top

Dezvoltatorul Impact a vandut la preturi mai mari cu 19%

Dezvoltatorul Impact din București a obținut în primul semestru venituri mai mari în principal ca urmare a creșterii valorii medii de vânzare a apartamentelor cu circa 19% față de perioada similară a anului trecut.

Dar, cu toate că în primul semestru al acestui an veniturile sale operaționale au fost de 72,7 milioane lei, mai mari cu 30% față de aceeasi perioada a anului anterior, profitul net a fost mai mic cu 8%, adică de aproximativ 12,6 milioane lei. Scaderea profitului a fost influențată în principal de cheltuielile operaționale și cele de finanțare mai mari față de anul 2016.

Impact a vândut anul acesta 175 de apartamente și case, 22 locuri de parcare, 4 loturi de teren, totalizând o suprafață totală construită de peste 16.000 mp, mai mare cu 10,6 % comparativ cu anul precedent.

Numărul de imobile vândute în primul semestru este mai mare cu 3 unități (1,7%), dar  prețul mediu de vânzare a crescut cu peste 19%, de la circa 69.200 euro în semestrul I-2016 la 82.300 euro in semestrul I-2017.


Peste jumătate din cele 1868 de apartamente ale ansamblurilor Salcâmilor și Platanilor sunt contractate
În primul semestru din acest an a continuat vânzarea de apartamente din Ansamblul Salcâmilor, atât din cele finalizate în 2015 (etapele 1 și 2), precum și din etapele 3 și 4 (420 unități) – finalizate în 2016. Din august 2016 au început rezervările și vânzările pentru etapele 5 și 6 iar din luna mai 2017 pentru etapa 7.

Până la 30 iunie 2017, pentru Ansamblul Salcâmilor (924 apartamente) au fost semnate 854 contracte, iar pentru Ansamblul Platanilor (944 apartamente) un număr de 162 contracte.

Consolidat, pe ambele proiecte din noua dezvoltare a cartierului Greenfield, inițiată în 2013, sunt un total de 1.016 contracte semnate (55%), dintre care 932 apartamente vândute și 84 promisiuni și rezervări.

Societatea are în curs de finalizare construcția Ansamblului Platanilor, care va conține 39 blocuri cu 944 apartamente.


Decontarea întârziată în Prima Casă afectează creanțele dezvoltatorului
Cheltuielile operaționale ale companiei au crescut cu 47% față de perioada similară din 2016, în principal din cauza stocurilor. În comparație cu un rezultat operațional de 15,779 milioane lei la 30 iunie 2016, în 2017 rezultatul operational a fost de 13,935 milioane lei (-12%).

Cheltuielile cu dobânzile au crescut cu 94% pe seama finanțărilor contractate pentru etapele 5, 6 si 7 aferente dezvoltării Ansamblului Platanilor din cartierul rezidential Greenfield, din București.

Disponibilitățile bănești ale companiei au scăzut cu -38% în prima jumătate a anului, urmare a investițiilor efectuate la etapele noi din Ansamblul Platanilor.

Creanțele comerciale au crescut cu 56%, motivul principal fiind ritmul mai scăzut de încasare a contractelor de vânzare apartamente, o parte semnificativă din acestea fiind cu plata prin credit bancar și mai puțin din surse proprii. Creditele prin programul „Prima Casă” se decontează într-o perioadă mai mare de timp și automat decalajul se regăsește în situația creanțelor companiei.

Față de situația de la începutul anului, stocurile au înregistrat o creștere de 4%, datorită capitalizării cheltuielilor de producție pentru noua etapă de dezvoltare a cartierului Greenfield, etapa 7.

Imprumuturile societății au crescut în primul semestru pe seama tragerii creditelor pentru etapele 5, 6 si 7 (944 apartamente) din Ansamblul Platanilor.

 

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iul-aug 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus