Oferte locuri de munca top

Directorul general interimar al CNAIR ar putea fi revocat

Nemulțumită de întârzierile înregistrate la mai multe obiective de investiții în infrastructură importante, prim-ministrul Viorica Dăncilă a solicitat Departamentului pentru dezvoltarea, promovarea și monitorizarea proiectelor de investiții în infrastructură o analiză referitoare la stadiul mai multor astfel de proiecte.

În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate și un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport, prim-ministrul a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcția de director general interimar al CNAIR, se arată în comunicatul de presă al Guvernului dat ieri publicității.

Astfel, premierul a solicitat explicații cu privire la întârzierile de proiectare și execuție pentru tronsoanele 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu – Pitești, precum și la întârzierea lansării procedurii de execuție pentru tronsonul 4 al aceluiași proiect.

Totodată, șeful Executivului a cerut să-i fie prezentate explicații cu privire la faptul că nu a fost relansată procedura de licitație pentru execuția secțiunilor 3 și 4 din Drumul expres Pitești – Craiova, ca urmare a contestării procedurilor inițiale.

“În același timp, prim-ministrul și-a exprimat nemulțumirea legată de faptul că actuala conducere a Companiei Naționale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Lugoj – Deva, asumate a fi finalizate la sfârșitul anului 2018”, potrivit aceleiași surse.

 

 

 

Citiți și:

Un proiect cu 150 de case va fi demarat in toamna

Inca 400 de apartamente vor fi construite in Capitala

Un cunoscut om de afaceri continua investitiile imobiliare

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019

Sus