Oferte locuri de munca top

Doar anumiti beneficiari POIM vor detalia procedurile de achizitie publica

După ce săptămâna trecută intrase în vigoare o nouă obligație pentru toți beneficiarii POIM, se pare că doar o parte dintre aceștia trebuie să detalieze procedurile de achiziție publică. Aceast fapt a fost corectat printr-o nouă instrucțiune a autorității de management al Programului.

Astfel, doar beneficiarii proiectelor finanțate în cadrul Axelor Prioritare 3 – 8 din Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM au o nouă obligație, în plus față de cele deja stabilite. Aceștia trebuie să detalieze procedurile de achiziție publică, conform mai multor elementele conținute într-o nouă anexă.

Acest fapt este valabil doar pentru procedurile de achiziție publică de produse, servicii și lucrări pentru care este obligatorie publicarea unui anunț de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și contractele de servicii de asistență tehnică din cadrul proiectelor, chiar dacă valoarea acestora nu atinge pragul de publicare în JOUE.

Această Anexă va fi transmisă și în format editabil (Excel), atașată e-mailului prin care se comunică Direcțiilor Regionale Infrastructură încărcarea raportului de progres în Mysmis/SMIS 2014+.

Toate celelalte prevederi ale Instrucțiunii nr. 7/20.06.2017 rămân neschimbate.

Noua instrucțiune a intrat în vigoare de ieri.

 

Descărcați aici Instrucțiunea nr. 27 din 26 februarie 2020

 

 

 

 

Citiți și:

Ansamblu rezidential, cu peste 30 mii scd, in pregatire in Capitala

Un mare comerciant isi va extinde spatiile de depozitare

O companie foarte mare, interesata si de contracte mici

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

 

Sus