Oferte locuri de munca top

Domnul prim-ministru Ludovic Orban, alaturi de constructori in gala F.P.S.C. Star Construct

Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) a organizat în data de 4 decembrie 2019 cel mai amplu eveniment dedicat breslei constructorilor, GALA STAR CONSTRUCT.

Aflat la a doua ediție, evenimentul a fost onorat de prezența domnului prim- ministru Ludovic Orban, a domnului Ion Ștefan, ministru la Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a altor reprezentanți ai Guvernului.

În fața celor 380 de participanți domnul prim-ministru a precizat că, în ciuda faptului că nu susține salariul minim diferențiat, pentru sectorul construcții va fi menținut salariul minim stabilit prin OUG 114/2018, de 3000 lei/lună, ca și facilitățile fiscale aferente. Mesajul distinsului nostru oaspete a arătat că Guvernul cunoaște situația grea a mediului privat și există toată deschiderea pentru a sprijini investițiile.

În cadrul Galei au fost acordate 15 trofee Star Construct firmelor care s-au evidențiat în domeniul lor de activitate: Austrotherm Com SRL, Avitech Co SRL, Barrier SRL, Bog’Art SRL, Brenneka Install SRL, Construcții Erbașu SA, Deme Macarale SRL, Eky Sam SRL, Helinick SRL, Mairon Galați SA, PAB Romania SRL, Tancrad SRL, Terra Gaz Construct SRL, TIAB SA, Valcon Roofs SRL. Totodată, au fost înmânate diplome către Revista Arena Construcțiilor, City Insurance SA, Federația Generală a Sindicatelor Familia, Sixense Romania SRL, Manisa Construct SRL, Procema SA, Romstal Impex SRL.

Le mulțumim tuturor participanților, invitaților și partenerilor, care ne-au fost alături, suținând mesajul Federației: ”Orice putere este slabă dacă nu este unită!”

Sus