Oferte locuri de munca top

Evaluarea cladirilor retrocedate: modificari neconstitutionale

Curtea Constituțională a decis că este neconstituțională legea de adoptare a unor schimbări în evaluarea despăgubirilor pentru un imobil preluat în mod abuziv în perioada regimului comunist.

Aceasta întrucât în procesul legislativ de aprobare a Ordonanței de Urgență prin care erau instaurate modificările, prevederile inițiale ale Guvernului au fost schimbate semnificativ de către Parlament.

Actul normativ criticat instituie două proceduri de despăgubire pentru fiecare categorie de beneficiari, respectiv pentru cumpărătorii de drepturi litigioase, precum și pentru foștii proprietari, aspecte care au caracter de discriminare între cele două categorii de persoane.

Astfel, Ordonanța de Urgență nr. 72/2020 prevede ca între 19 mai 2020 și 1 martie 2021 evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia.

Însă, Camera Deputaților a votat legea cu modificări față de forma actului normativ emis de Guvern. Deputații au amendat Ordonanța în sensul că evaluarea imobilelor să se facă diferențiat, în funcție de calitatea persoanei care urmează să primească despăgubiri.

În sesizarea de neconstituționalitate, executivul susține că prevederea adăugată nu a făcut obiectul intenției de reglementare a Guvernului, ci reprezintă o modificare sustrasă circuitului legislativ firesc, fiind expusă pentru prima dată în faza decizională, context în care a fost și adoptată.

În această formă modificată, legea instituie două proceduri de despăgubire pentru fiecare categorie de beneficiari, respectiv pentru cumpărătorii de drepturi litigioase, precum și pentru foștii proprietari, aspecte care sunt discriminatorii între cele două categorii de persoane.

De asemenea, legea creează dificultăți de interpretare, cu consecința încetinirii sau chiar a blocării procesului de restituire.

Astfel, cu privire la noua modalitate de evaluare a proprietăților care formează obiectul cererilor de restituire, se arată că, fiind în continuă fluctuație, „grilele notariale” nu oferă elementul de previzibilitate necesar unei evaluări echitabile, iar beneficiarii legilor de retrocedare nu vor ști ce conduită să adopte în raport cu scopul lor direct (să solicite soluționarea dosarului la momentul actual sau să aștepte un moment viitor în speranța obținerii unor despăgubiri mai mari).

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2020

Sus