Oferte locuri de munca top

Exproprieri pentru a doua etapa a centurii rutiere Zalau

Pentru demararea lucrărilor etapei a doua din proiectul centurii rutiere ocolitoare Zalău trebuie mai întâi să fie declanșată procedura de expropriere. Sunt vizate 123 de imobile proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării, conform unui proiect de hotărâre de Guvern.

Valoarea exproprierilor se ridică la 860,3 mii lei pentru o suprafață totală de 272.324 mp.

Cea mai mare sumă este alocată pentru despăgubirea a circa 29 mii mp de teren tip fâneață, cu o sumă de peste 132 mii lei. Proprietarul este necunoscut.

Totodată, pentru aproximativ 25 mii mp din aceeași categorie de teren care necesită despăgubire, proprietarul acestuia va putea primi peste 113 mii lei.

Sumele individuale estimate de expropriator vor fi alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2019.

Proiectul ”Varianta de ocolire a municipiului Zalău, Etapa 2, între DN1F, km 79+625 – DJ 191C” se ridică la peste 50 de milioane de euro pentru un traseu de 5,5 kilometri de drum.

 

Descărcați aici Lista imobilelor propuse pentru expropriere VO Zalau

 

 

 

 

Citiți și:

A fost autorizata construirea a 280 de apartamente in Capitala

Complex rezidential, in continuarea unui proiect de birouri

Nou proiect rezidential al unor importanti oameni de afaceri romani

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/ mai 2019

 

Sus