Oferte locuri de munca top

Extinderea Marriott și restaurarea Curţii Vechi, supuse aprobării CGMB

untitledMarriott Grand Hotel urmează să fie extinscu un corp de clădire cu regimul de înălţime de P+3E, ridicat peste parcajul subteran existent. Aceasta în condițiile în care consilierii vor aproba în cadrul şedinţei Consiliului General al Capitalei ce va avea loc joi, 28 mai, PUZ-ul ce vizează reglementarea terenului de 28.457 mp de pe Calea 13 Septembrie, nr. 90.

Noul corp de clădire al Marriott  va avea funcţia de servicii birouri, săli de conferinţe, comerţ şi parcare.

Documentaţia va reglementa totodată posibilitatea extinderii spaţiilor comerciale de la nivelul parterului şi etajului unu spre limitele de est şi vest de proprietate.

 

Tot în ședința de joi, consilierii vor analiza și costurile proiectului de restaurare şi punere în valoare a Palatului Voievodal Curtea Veche din Bucureşti.

Potrivit proiectului de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economci aferenţi investiţiei suma necesară pentru realizarea lucrărilor este de 37,46 milioane lei. Din valoarea totală, 29,7 milioane lei urmează să fie alocate pentru lucrări de construcţii şi montaj.

“Proiectul recomandă o serie de intervenţii absolut necesare asupra vestigiilor, unele directe, cu rol de asigurare a integrităţii şi stabilităţii structurii, altele indirecte, rol de a înlătura factorii care pun în pericol starea monumentului, se precizează în proiectul de hotărâre.

Sus