Oferte locuri de munca top

Gaze naturale: OUG 114/2018, aplicata in doua intervale de timp

Mai multe modificări vor fi aduse în sectorul gazelor naturale, printr-un proiect de Ordin înaintat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, aflat în consultare publică până la 24 martie.

Acesta a fost elaborat ținând cont de cele stabilite cu ocazia întâlnirii din data de 11 martie  organizată la sediul ANRE cu participarea specialiștilor și a forurilor decizionale din cadrul S.N.T.G.N. Transgaz SA.

Principala modificare stabilită a fost aceea de a defalca perioada de aplicare a prevederilor OUG 114/2018 în două intervale de timp: 1 aprilie 2019 – 30 septembrie 2019 și al doilea 1 octombrie 2019 – 28 februarie 2022.

Primul interval presupune colectarea unor date sintetice care să permită prelucrarea datelor necesare fără aportul platformelor IT, urmând ca, în paralel, până la începutul celei de a doua perioade, să se definitiveze și platforma IT necesară.

În a doua perioadă vor fi colectate și prelucrate toate datele în conformitate cu prevederile Ordinului ANRE nr. 35/2019. În acest sens, toate operațiile prevăzute inițial în cadrul acestui ordin au fost defalcate corespunzător celor două perioade, o responsabilitate mărită fiind acordată și utilizatorilor de rețea în ceea ce privește determinarea și calculul dezechilibrelor.

Noile schimbări vin în urma solicitării de modificare a Ordinului ANRE nr. 35/2019 transmisă de către S.N.T.G.N. Transgaz SA, precum și necesitatea unor modificări importante a aplicațiilor IT pe care le deține Departamentul de Operare din cadrul S.N.T.G.N. Transgaz S.A, în vederea colectării și prelucrării acestor date.

Totodată, modificarea este motivată și de complexitatea datelor necesare a fi prelucrate atât de către Departamentul de Operare din cadrul TRANSGAZ S.A. cât și, ulterior de către ANRE, dar și de termenul scurt avut la dispoziție pentru implementarea prevederilor O.U.G. nr. 114/2018.

 

Descărcați aici Proiectul de Ordin

 

 

 

 

 

 

Citiți și:

O primarie vrea sa imprumute 88 mil euro

Construirea unei mari cladiri multifunctionale va demara anul acesta

In vara va demara proiectul de construire a unei fabrici, cu spatii de depozitare

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.1/ martie 2019

Sus