Oferte locuri de munca top

Hotel, vandut cu peste 1 mil de euro

O importantă tranzacție imobiliară a fost raportată pe piața activelor cu funcțiuni turistice.

Astfel, societatea SIF Hoteluri SA, deținută majoritar de societatea de investiții financiare SIF Banat – Crișana SA, a anunțat că a vândut hotelul Rusca.

Prețul tranzacției pentru teren, clădire hotel, clădire club, împreună cu toate dotările aferente, este de 1,1 milioane euro, la care se adaugă TVA.

Hotelul Rusca se află în localitatea Hunedoara, pe bulevardul Dacia, nr. 10, principala artera rutieră a orașului. Este încadrat la categoria 3 stele.

Clădirea are regimul de înălțime: Subsol + Parter + 4Etaje. Suprafața construită desfășurată este 6163 mp.

Hotelul dispune de 103 camere din care: 55 camere matrimoniale, 7 camere single, 39 camere twin, 2 apartamente.

Restaurantul este de categorie 3 stele și are capacitatea de 220 locuri.

Hotelul are și un bar de zi de categorie 3 stele, cu o capacitate de 40 locuri.

De asemenea, are și o sală de conferințe, cu o capacitate de 70 de locuri.

Ce estimează managerii

Managerii companiei SIF Hoteluri SA estimau, în cel mai recent raport către acționari, că impactul pandemiei de Covid-19 va fi resimţit mult timp de acum înainte, unii călători urmând să îşi schimbe definitiv comportamentul de consum când vine vorba de turism. Ei estimează că va fi nevoie de cel puţin trei ani pentru ca cifrele să ajungă din nou la nivelul de dinainte de criză.

Turismul intern va avea de câştigat în această perioadă peste tot în lume, mulţi oameni orientându-se către destinaţii locale sau măcar apropiate.

Sustenabilitatea şi vacanţele în familie vor fi trenduri cheie în anii următori.

La polul opus, zborurile lungi, turismul de masă, conferinţele şi turismul de business vor avea de suferit.

Călătorii sunt tot mai atenţi la mediul înconjurător şi vor să reducă propria amprentă de carbon astfel. Turistii vor să călătorească sustenabil in destinaţii sigure.

”Trebuie însă să ne adaptăm şi să găsim modalități de a interacţiona cu turiştii pentru ca aceştia să revină. Tehnologia îşi va face tot mai mult loc în industria turismului. Va creşte, de asemenea, activitatea online în domeniu, aplicaţiile pe mobil sau portofelele digitale fiind câteva dintre soluţiile la care vor putea apela companiile”, mai spuneau managerii SIF Hoteluri.

Compania deține printre altele și Hotelul Doubletree by Hilton Oradea de 4 stele, precum și Hotel Beta Cluj Napoca de 2 stele.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus