Oferte locuri de munca top

Imobilele confiscate vor putea fi utilizate ca sedii publice

800px-Bucharest_Victoria_Palace-2

Sediul Guvernului, Palatul Victoria

Bunurile imobile intrate prin confiscare în proprietatea privată a statului vor putea fi transmise în domeniul public al statului şi în administrarea instituţiilor publice centrale sau regiilor autonome de interes național, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate de Guvern. Transferul se va face printr-o hotărâre a Guvernului iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice.

Ordonanţa de urgenţă nu vizează bunurilor aflate în procedură de valorificare prin licitație publică la data intrării în vigoare a acestui act normativ.

Guvernul a aprobat aceste noi reglementări având în vedere că prin hotărâri judecătorești s-a dispus confiscarea unor bunuri imobile de mari dimensiuni. În vederea administrării acestor imobile statul are nevoie de personal specializat care este fie insuficient, fie indisponibil în cadrul organelor de valorificare. De asemenea, administrarea/conservarea acestor imobile necesită cheltuieli importante.

Pe de altă parte, sunt necesare sedii pentru unele instituții publice, în condițiile în care locațiile actuale sunt improprii desfășurării activității sau au fost retrocedate în condițiile legii.

Sus