Oferte locuri de munca top

In ce stadiu este Supralargirea Soselei Fabrica de Glucoza

În cadrul proiectului de Supralargire a Soselei Fabrica de Glucoza, până cum, 70% dintre rețelele edilitare au fost relocate și modernizate. Proiectul a fost modificat și actualizat, pentru a fi adus la zi, întrucât zona are dezvoltare imobiliară rapidă, în care funcționează multinaționale și care s-a aglomerat semnificativ în ultimii ani, a declarat Gabriela Firea, primarul Bucureștiului.

În acest moment, lucrările pentru ridicarea zidului de sprijin al noii artere de circulație sunt aproape finalizate. Se lucrează în continuare la viitoarea canalizare pluvială, iar relocarea stâlpilor de electricitate este aproape finalizată.

Pe tronsonul cuprins între Calea Floreasca și strada Barbu Văcărescu a fost finalizat zidul de sprijin, a fost realizată decopertarea pe jumătate din lungime, iar umplutura cu balast a ajuns la peste 40%. De asemenea, au fost finalizate umpluturile la cotele de fundare și drenurile aferente zidurilor de sprijin.

În ceea ce privește tronsonul dintre strada Barbu Văcărescu și Șoseaua Petricani, constructorul a luat decizia reproiectării, cu costuri minime de expropriere și execuție, a intersecției din zona străzii Chefalului.

Au fost finalizate toate demolările, iar zidul de sprijin este ridicat în proporție de peste 85%. Pe sensul închis circulației auto au fost efectuate decopertări, săpături în vederea permiterii accsului la rețele, umpluturi la cotele de fundate și au fost începute lucrările pentru realizarea drenurile aferente zidurilor de sprijin.

Relocarea rețelelor de utilități publice continuă. Într-un stadiu avansat se află lucrările la rețeaua de apă și canalizare, dar și la rețeaua de gaze naturale.

Proiectul noii șosele presupune lărgirea la 4 benzi, două pentru fiecare sens de circulație, a arterei de 1,8 km lungime, între Șoseaua Petricani – Nod A3 și Calea Floreasca. Fiecare bandă va avea 3,5 metri lățime, iar trotuarele vor include și o pistă pentru bicicliști cu o lățime de 1,5 metri pentru fiecare sens.

Intersecțiile pe care Șoseaua Fabrica de Glucoză le traversează vor fi reconfigurate și va fi realizată racordarea la sensul giratoriu din zona Autostrăzii A3. De asemenea, vor fi amenajate noi spații verzi, iar iluminatul stradal va fi modernizat.
Proiectul prevede și amenajarea de parcări, a două drumuri colectoare și semaforizare pe anumite segmente.

Dirigenția de șantier este realizată de Compania Municipală Dezvoltare Durabilă București.

Executarea lucrărilor este realizată de asocierea Straco Grup – Tracon – Primacons Group, iar costul actualizat se ridică la circa 48 milioane lei fără TVA.

 

 

 

Citiți și:

Investitori turci pregatesc construirea unui mare ansamblu rezidential in București

Ansamblu cu circa 170 de apartamente, in autorizare in Sectorul 1

Care materiale de constructii s-au scumpit cel mai mult anul acesta

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019

Sus
Translate »