Oferte locuri de munca top

Inca 500 milioane lei pentru PNDL

Ministerului Dezvoltării urmează să primească o suplimentare a bugetului cu suma de 500 de milioane, conform unui proiect de hotărâre de Guvern, aflat în dezbatere publică până pe 26 octombrie.

Această sumă ar urma să fie folosită pentru finanțarea PNDL, etapele I și II.

În acest fel, creditele bugetare alocate pentru finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală în anul 2018 sunt de 2.160.190.000 lei pentru PNDL etapa I și 1.992.900.000 lei pentru PNDL etapa a II-a.

În anii 2017 și 2018 au fost incluse la finanțare un număr de 6.717 obiective de investiții în cadrul PNDL etapa a II-a, cu o valoare de aproximativ 28,840 miliarde lei.

În cadrul PNDL etapa I, din obiectivele de investiții incluse la finanțare au rămas în execuție un număr de 2554 obiective de investiții pentru care trebuie asigurate fonduri fiind necesară suma de 4,55 miliarde lei.

Pentru PNDL etapa I sumele alocate au fost consumate în proporție de 71,14%, în timp ce pentru PNDL etapa a II-a sumele alocate au fost consumate în proporție de 71,35%.

Conform solicitărilor beneficiarilor și estimărilor până la sfârșitul anului 2018, pentru  transferul sumelor solicitate de către beneficiari ar fi necesare 3,3 milioane lei, pentru PNDL etapa I, și 550 milioane lei pentru PNDL etapa a II-a.

Din analiza ritmului de depunere  a solicitărilor de transfer (realizată în prima săptămână a lunii octombrie 2018) și a cuantumului acestora, se constată o creștere progresivă și accelerată a cuantumului solicitărilor de transfer.

Suma prevăzută prin prezentul proiect a fi alocată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru finanțarea PNDL etapele I și II asigură acoperirea parțială a solicitărilor de transfer.

 

 

 

Citiți și:

Unul dintre hotelurile de lux din Capitala se va extinde

In primavara va incepe construirea unui ansamblu cu circa 450 apartamente

Pasaj peste calea ferata de aproape 7 mil euro

Reabilitarea unor clinici va costa aproape 35 mil lei

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.7/oct 2018

01

 

Sus