Oferte locuri de munca top

Inca trei proiecte pentru Parteneriat Public Privat

Va fi extinsă lista proiectelor strategice care urmează să fie pregătite și atribuite în parteneriat public-privat de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Astfel, trei noi investiții vor fi adăugate, odată ce va fi aprobat proiectul de Hotărâre de Guvern.

Conform documentului, printre proiectele de care se ocupă CNSP, vor putea fi realizate prin PPP inclusiv următoarele obiective:

* Centru multifuncţional pentru educaţie şi sănătate

Proiectul privind centrul multifuncţional pentru educaţie şi sănătate prevede construirea unei comunități școlare care să promoveze educația permanentă, sănătatea și starea de bine care să aibă ca beneficiari copii tipici şi copii cu nevoi educaţionale speciale. Proiectul prevede construcţia şi operarea pentru cel puţin 8 centre multifuncţionale teritoriale.

Se vor asigura servicii educaţionale şi programe de promovare a sănătății mentale și de dezvoltare socio-emoțională, precum servicii de evaluare și intervenție psihopedagogică, servicii de educație parentală, servicii logopedice, servicii de kineto-terapie. Copiii înscrişi în programul de educaţie primară vor beneficia de programe de mentorat, ca un instrument de consiliere în vederea descoperirii aptitudinilor vocaţionale. Centrul multifuncţional va avea şi valenţe sociale pentru comunitate, prin organizarea de evenimente periodice, destinate copiilor, părinţilor sau specialiştilor.

* Platforma informatică a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS)

Proiectul privind platforma informatică a CNAS are în vedere proiectarea, implementarea, migrarea de date şi operarea acestui sistem precum şi interconectarea sa cu celelalte platforme sau sisteme informatice publice. În cadrul proiectului se are în vedere implementarea noii platforme ce va include, dar nu se va limita la:subsistemele de rezilienta si recuperare date in caz de incidente sau dezastre, subsistemul de stocare de date, comunicatii şi securitate, pachetul de aplicaţii, precum şi subsistemul de baze de date. Operarea va fi realizată de către societatea de proiect cu respectarea cerinţelor stabilite prin contractul de parteneriat public-privat. Se estimează că investiţia în realizarea platformei informatice a CNAS este de maxim 100 milioane euro.

* Sistem informatic pentru administrare fiscală la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF)

Proiectul privind platforma informatică a ANAF are în vedere implementarea, migrarea de date şi operarea acestui sistem precum şi interconectarea sa cu celelalte platforme sau sisteme informatice publice. În cadrul proiectului se are în vedere implementarea noii platforme ce va include, dar nu se va limita la: subistemele de rezilienta si recuperare date in caz de incidente sau dezastre, subsistemul de stocare de date, comunicaţii şi securitate, pachetul de aplicaţii, precum şi subsistemul de baze de date. Operarea va fi realizată de către societatea de proiect cu respectarea cerinţelor stabilite prin contractul de parteneriat public-privat. Se estimează că investiţia în realizarea sistemului informatic pentru administrare fiscală este de maxim 150 milioane euro.

 

 

 

Citiți și:

Viitor mare ansamblu rezidential in Sectorul 1 al Capitalei

Doua proiecte rezidentiale de lux vor demara in toamna

Preturile cimentului la sac, ajustate de la o luna la alta

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/ iunie 2019

Sus