Oferte locuri de munca top

Incep lucrarile la Pasajul Oltenitei

Mâine CNAIR va preda constructorului amplasamentul pentru începerea lucrărilor de construcție la Pasajul Olteniței, peste Șoseaua de Centură din București.

Contractul de proiectare și execuție „Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între A2 (km 23+600) și A1 (km 55+520), Lot 1 – Amenajare nod rutier Centura București – DN4 (Oltenița), km 29+500 – km 33+190 ” a fost câstigat anul trecut de firma Itinera SPA.

Valoarea contractului este de 169.508.442 lei fără T.V.A. iar durata este de 150 de luni din care: 6 luni proiectare, 24 luni execuție și 120 luni perioada de garanție.

Nodul rutier presupune inclusiv construcția unui sens giratoriu suspendat. Va avea o lungime de aproximativ 800 m care se termină cu un sens giratoriu pe directia București și o lungime de aproximativ 650 m care se termină cu un sens giratoriu pe direcția Oltenița.

CNAIR a mai anunțat că lucrările la pasajul Mogoșoia, tot peste Șoseaua de Centură, executate de compania Strabag, sunt în grafic, stadiul fizic este de 15% după primele 3 luni, având în vedere că durata construcției este 24 de luni.

Tot CNAIR anunță că la Pasajul Berceni au început lucrările, iar mobilizarea este una corespunzătoare.

 

 

Citiți și:

Statie betoane, statie asfalt si hala de productie pentru firma unei primarii

Mare constructor, in disputa cu CNAIR

Nou hipermarket, in pregatire langa Bucuresti

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2020

Sus