Oferte locuri de munca top

Incetinirea economica va afecta si piata imobiliara

Ceva mai lentă va fi evoluția pieței imobiliare anul acesta față de anii precedenți, dar totuși vor continua să se înregistreze creșteri pe toate segmentele, după cum cred consultanții Colliers International.

Reducerea ritmului de creștere economică în 2020 va influența și evoluția pieței imobiliare, chiar dacă performanța economică a României va fi mai bună decât în majoritatea țărilor din UE.

Dincolo de evoluțiile interne, există schimbări pe plan extern, cum ar fi Brexit-ul, noile politici economice şi comerciale ale Statelor Unite, tensiunile geopolitice în creștere, incertitudinile din zona euro sau încetinirea economiei Chinei. Însă, contextul extern va avea un impact neutru asupra creşterii economice estimate pentru România în 2020.

2020 se conturează a fi cel mai bun an pentru investițiile imobiliare din România din perioada post-criză.

Există deja tranzacții în valoare de peste 600 de milioane de euro cu proiecte de birouri care ar putea fi finalizate în curând, inclusiv tranzacția de 300 de milioane de euro din portofoliul Nepi Rockcastle, semnată deja, dar nefinalizată în 2019.

În același timp, segmentele industrial și de retail au evoluții pozitive, dar există limitări la nivel de ofertă.

Consultanții estimează consolidarea subsegmentelor de piață, de la clădirile de birouri clasă A, către abordări cu valoare adăugată și reconversii ale clădirilor existente.

Investițiile în spațiile comerciale au ajuns la un grad de maturitate crescut, iar în prezent, principalii diferențiatori țin de calitate, atât în sectorul industrial, unde concurența este destul de mare, cât și în cazul clădirilor de birouri.

Bucureștiul începe să devină o piață a chiriașilor de clădiri de birouri, tendință mult mai vizibilă în 2020, rata de neocupare fiind estimată la 12-13%.

Dezvoltatorii vor livra circa 700.000 mp de spații de birouri în următorii doi ani, reprezentând aproape un sfert din stocul actual.

Creșterea costurilor de construcție – o noutate pentru piața din România – la care se adaugă și creșterea costurilor cu amenajarea spațiilor (cu aproximativ 25-30%), influențează deciziile de relocare ale companiilor.

2020 prefigurează creșteri și pe segmentul spaţiilor industriale şi logistice, în contextul în care stocul de circa 4,6 milioane mp de spații logistice şi industriale moderne din țară este la jumătate față de cel din Cehia și de patru ori mai mic decât cel din Polonia. Aproximativ 500.000 mp de noi spații pentru depozitare ar putea fi gata, acestea fiind construite de dezvoltatori care până nu demult erau mai activi în segmentul rezidențial sau de birouri. Asta înseamnă că România va atinge în 2020 pragul de 5 milioane mp de spații moderne de depozitare.

Centre comerciale în zone consacrate de birouri vor continua să se dezvolte pe fondul unui consum mai sănătos. Proprietarii centrelor comerciale vor continua să se concentreze pe îmbunătățirea experienței clienților, cu un accent special pe partea de agrement. Dezvoltatorii vor căuta sinergii: noile mall-uri, de exemplu, se vor construi în zone consacrate de birouri sau vor avea propriile componente de birou sau rezidențial atașate. Inclusiv apariția spațiilor de birouri partajate în centrele comerciale este o opțiune atractivă. În ceea ce privește segmentul de retail, va continua expansiunea în orașele mici și mijlocii, unde există deficit de spații moderne de retail.

Anul 2019 a fost un an record pentru numărul de noi unități rezidențiale de pe piață, însă este puțin probabil ca trendul să se mențină și anul acesta. Există semne că lucrările de construcție încetinesc spre sfârșitul anului. Dar atât timp cât economia are o evoluție ascendentă, consultanții se așteaptă ca prețurile să crească moderat comparativ cu anul precedent, însă sub ritmul de creștere a salariilor.

Pe piața terenurilor, vom asista la temperarea cererii. Portofoliul de proiecte în plan și în stadii avansate nu este la fel de generos ca în anii precedenți și nu se prefigurează, la acest moment, anunțuri pentru noi proiecte de anvergură. În general, 2020 va fi un an echilibrat, dar este puțin probabil să rivalizeze cu volumele tranzacțiilor din perioada 2017-2019.

Nu în ultimul rând, tot mai mulți români stabiliți în străinătate se gândesc să se întoarcă acasă. În acest context, balanța migrării ar putea să înceapă să se echilibreze, estimează consultanții Colliers International.

O altă tendință pozitivă este aceea că marile orașe regionale din România se află încă pe o cale de convergență rapidă. Dincolo de anul 2020, următorii trei ani post-electorali reprezintă o oportunitate relativ unică pentru promovarea reformelor structurale, de la îmbunătățirea sistemelor de sănătate și educație și până la realizarea unor progrese majore privind infrastructura.

 

 

Citiți și:

Peste 6 ha, pregatite pentru dezvoltari rezidentiale

Cum merg precontractarile in cadrul primei etape a unui proiect mare

O mare companie vrea sa isi extinda capacitatea de productie si depozitare

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

 

 

Sus