Oferte locuri de munca top

Inflatia creste accelerat

Preţurile de consum au crescut cu 5,4% în luna mai 2018 comparativ cu luna mai 2017, înregistrându-se astfel cea mai mare rată a inflației anuale din ultimii cinci ani.

Cel mai mult s-au scumpit mărfurile nealimentare, ale căror prețuri au crescut  cu 7,75% în intervalul de timp menționat.

Prețurile mărfurilor alimentare au urcat cu 3,93%, în timp ce tarifele serviciilor s-au scumpit cu 2,72%.

În ceea ce privește comparația lunii mai cu luna aprilie, preţurile de consum au urcat cu 0,47%, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,54%, cele nealimentare cu 0,58% iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,1%.

În aprilie, rata anuală a inflaţiei a crescut la 5,2%, în creştere faţă de martie, când a fost 5%.

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2018

Sus