Oferte locuri de munca top

Inselaciuni cu servicii de reparații la acoperisurile imobilelor

Prin intermediul unor pliante în care ofereau servicii de reparații la acoperișurile imobilelor, membrii unui grup infracțional care acționau pe raza județului Constanța, inclusiv municipiul Constanța, racolau viitoarele victime (alese numai din categoria persoanelor de vârsta a treia).

Ca urmare a publicității create, membrii grupării erau contactați telefonic de victime care, crezând că discută cu reprezentanții unor societăți comerciale serioase, solicitau întâlniri/negocieri pentru realizarea unor lucrării de reparații la acoperișurile imobilelor.
Ulterior, la momentul încheierii contractului, de cele mai multe ori se percepea un avans din preț, iar în aceeași zi sau la termenul stabilit, se demarau lucrările de reparație/înlocuire/construire a acoperișului.
După decopertarea acoperișului, în special atunci când se aduceau materiale de construcții la locuințele victimelor, membrii grupării solicitau plata unor sume considerabil mai mari decât cele convenite inițial, cu titlu de tranșe din preț. Pentru a justifica diferențele de valoare între sumele convenite inițial și cele solicitate după decopertarea acoperișurilor, membrii grupării le explicau victimelor că prețul convenit inițial și consemnat în contract nu includea și accesoriile sau că suprafața construită a fost mai mare etc.
Prin această metodă, prețul solicitat pentru finalizarea lucrărilor devenea excesiv de mare în raport cu cel inițial convenit.
În mod firesc, beneficiarii lucrărilor refuzau să plătească aceste sume, moment în care intrau în rol acei membri ai grupării (se prezentau sub calități false de patroni ai unor firme) care aveau sarcina de a intimida victimele și de a le determina, prin amenințări directe sau voalate, fie cu acte de violență, fie cu lăsarea imobilelor decopertate sau cu luarea materialelor fixate pe acoperișuri, să plătească banii ceruți.
În cele din urmă, sub presiunea amenințărilor primite, victimele, a căror număr este estimat a fi de ordinul zecilor, acceptau să plătească sumele solicitate (care se ridicau în unele cazuri și la 23.000 euro). Pentru obținerea sumelor de bani cerute, victimele erau nevoite uneori să facă împrumuturi la bancă sau la diverse cunoștințe.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 16 și 17 noiembrie 2017, a nouă persoane, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de: constituirea unui grup infracțional organizat, șantaj, înșelăciune și evaziune fiscală.
În cursul anului 2017, cei nouă inculpați au constituit un grup infracțional în scopul comiterii unor infracțiuni de înșelăciune și șantaj.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 17 noiembrie 2017, cei 9 inculpați sunt prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea ofițerilor de poliție din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul de Investigații Criminale.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor

 ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici)coperta-ac8-mare  ARENA Constructiilor , oct 2017  (click aici) coperta-ac7

 

Sus