Oferte locuri de munca top

Intelegere intre cinci firme pentru reabilitarea de strazi

Cinci firme participante la o procedură de achiziţie publică pentru execuţia de lucrări de reabilitare a străzilor din municipiul Piteşti sunt suspectate că s-au înțeles între ele în cadrul procedurii. Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibila înţelegere dintre acestea. Licitația a fost organizată de Administraţia Domeniului Public (ADP) Piteşti chiar în acest an.

Mai exact, investigaţia vizează o posibilă înţelegere între companiile Construct Steel Market SRL, Construcţii Drumuri şi Lucrări de Artă SRL, Comesad Drumuri SRL, General Trust Argeş SRL şi Selca SA, cu scopul de a elimina concurenţa dintre ele în cadrul licitaţiei pentru cele cinci loturi stabilite de ADP Piteşti.

În cadrul investigaţiei, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediul firmelor, documentele ridicate aflându-se în analiza Consiliului, în cadrul procedurii specifice  de investigatie.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Legea concurenţei interzice asocierea companiilor în scopul restrângerii concurenţei la procedurile de achiziţie publică. În vederea unei mai bune înţelegeri a legii, Consiliul Concurenţei a elaborat Ghidul privind respectarea regulilor de concurenţă în situaţia participării sub formă de asociere la  o procedură de achiziţie publică, postat pe site-ul autorităţii.

 

Citiți și:

Stirile zilei

Tronsoane de drum vor fi modernizate cu 15 mil euro

10 blocuri, propuse spre construire pe litoral

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.5/iul-aug 2018

coperta-ac5

 

Sus