Oferte locuri de munca top

Investitii de 12 mil euro in parcul industrial Eurobusiness II

Două investiții în valoare totală de 12 milioane de euro au fost atrase prin negociere directă de Agenția de Dezvoltare Locală Oradea în cel de-al doilea Parc Industrial.

Investițiile vor fi realizate în Parcul Industrial Eurobusiness II, din str. Ogorului, pe o suprafață de teren de 16.837 mp, respectiv pe o suprafață de teren de 20.561 mp.

Primul contract privind o investiție în valoare de cel puțin 6 milioane euro a fost semnat în primăvara acestui an, cu societatea Sapient SRL.

Societatea are ca domeniu de activitate principal Fabricarea produselor farmaceutice de bază, fiind astfel prima companie care va construi în incinta Parcului Industrial pentru desfăşurarea activităţilor specifice un Centru de cercetare-dezvoltare în alte științe naturale și inginerie și a oricăror altor activități conforme Legilor aplicabile în materia parcurilor industriale.

Cea de-a doua investiție în valoare de 6 milioane euro a fost semnat în data de 15 octombrie 2018, de către reprezentanții societății Adlo SA. cu reprezentanții societății Quadroform SRL., companie subsidiară a holdingului Quadroform GmbH din Germania.

Quadroform produce sisteme de ferestre și uși din PVC.

Referitor la investiția pe care societatea Quadroform propune să o realizeze în parcul industrial, aceasta constă în construirea unei clădiri destinată unei hale de producție ferestre și uși din PVC și aluminiu.

Ambele investiții se vor concretiza cu un număr de cel puțin 120 de noi locuri de muncă până în anul 2021.

 

 

Citiți și:

Construirea a patru blocuri cu 12 niveluri, autorizata

 

Iluminat public de 4 mil euro

Hale de cate 6 mii mp, la un pas de autorizare

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.7/oct 2018

01

 

Sus