Oferte locuri de munca top

Investitii de 19 mil euro, in centrul Constantei

A fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea zonei centrale a municipiului Constanța, strada Ștefan cel Mare și zona adiacentă. Investiția va fi realizată cu ajutorul fondurilor europene și de la bugetul local.

Proiectul “Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța” are o valoare de aproape 19 milioane de euro, echivalentul a 89.854.757 lei.

Despre acest proiect, Decebal Făgădău, primarul municipiului, a declarat: ”Licitația este în curs de desfășurare și, după semnarea contractului de execuție, vor urma 18 luni pentru lucrări ce vor schimba fața orașului nostru!”.

Astfel, pe strada Ștefan cel Mare vor fi derulate următoarele lucrări:

* reabilitarea/extinderea zonei pietonale (15.789 mp);

* marcaje speciale pentru persoane cu dizabilități;

* fântâni arteziene;

* spații verzi (5.206 mp);

* mobilier urban inteligent (bănci, spații de ședere, cișmele), inclusiv WI-FI gratuit;

* rasteluri pentru biciclete;

* iluminat public inteligent;

* sisteme informare – 15 panouri;

* sistem de supraveghere video.

Odată cu strada Ștefan cel Mare, pe zona adiacentă, reprezentând bulevardul Ferdinand și strada Mircea cel Bătrân (de la intersecția cu Bulevardul Mamaia până la intersecția cu Ferdinand) vor fi realizate următoarele investiții:

* benzii unice de transport public (2.817 m);

* marcaje speciale pentru persoane cu dizabilități;

* pistă pentru biciclete (5.304 m)

* reabilitare trotuare (38.273 mp);

* semnalizarea verticală și orizontală;

* 12 stații de autobuz moderne;

* iluminat public pentru carosabil, trotuare, piste de biciclete și iluminat smart pentru trecerile de pietoni.

De asemenea, pe străzile Mihai Viteazu, I. Gh. Duca, Atelierelor, Ștefan Mihăileanu, Cuza Vodă, General Manu, Răscoalei 1907, Miron Costin, Ion Lahovari și Jupiter vor fi reabilitate și extinse trotuarele, va fi realizată semnalizarea verticală și orizontală și va fi modernizat iluminatul public.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 -2020, Axa prioritară 4.

Durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni.

 

 

 

Citiți și:

Ansamblu cu peste 100 de locuinte, in nordul Bucurestiului

La cat au ajuns preturile betoanelor

Viitor centru logistic, cu peste 6 mii mp sc

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2020

 

Sus