Oferte locuri de munca top

Investitiile publice vor depasi 34 miliarde lei anul acesta

poza-2Cheltuielile destinate investițiilor publice vor însuma anul acesta 34,4 miliarde lei, reprezentând aproximativ 4,22 % în PIB, conform proiectului de buget lansat azi în dezbatere publică.

Proiecția bugetară arată că în anul 2018 investițiile publice a sunt estimate la 47,7 miliarde lei, în anul 2019 la 63,5 miliarde lei și o pondere în PIB de 6,7 % din PIB , iar în anul 2020 sunt estimate la 69,1miliarde lei, respectiv o creștere de 34,7 miliarde lei față de anul 2017.

Guvernul susține că are în vedere creștere investițiilor publice prin implementarea anumitor măsuri privind eficientizarea utilizării fondurilor Programului Naţional de Dezvoltare Locală, implementarea Master Planului General de Transport și creşterea gradului de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune.

În acest sens, Guvernul își propune accelerarea ritmului de cheltuire a fondurilor europene pentru a ajunge la o rată de 72,5% până la 31 decembrie 2020 și 100% până la 31 decembrie 2023.

În exercițiul financiar 2014-2020 alocarea totală a României este de peste 43 miliarde euro ,din care 22,9 miliarde euro prin Politica de Coeziune și aproximativ 20 miliarde euro prin Politica Agricolă Comună şi Politica Maritimă Integrată.

Evoluţia economică estimată pentru anul 2017, în condiţiile noului Cod fiscal, se va caracteriza printr-o creştere economică de 5,2%, bazată pe creşterea investiţiilor şi a consumului, potrivit proiectului de buget.

Guvernul se bazează pe creșterea cererii interne care va reprezenta “motorul creşterii economice”, iar pe latura ofertei se estimează o îmbunătăţire a activităţii economice în toate sectoarele, în special în ramurile industriale cu potenţial ridicat de export şi în sectorul construcţiilor, care poate fructifica necesarul de infrastructură existent.

Pentru 2017, proiectul de buget ia în calcul un PIB de 815.195 milioane lei,

creştere economică de 5,2 %, inflaţia medie anuală de 1,4 %, curs mediu de 4.46 lei/euro și câştig salarial mediu net lunar de  2.274 lei.

 

 

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016 (click aici)

Sus