Oferte locuri de munca top

ISC: ce nereguli sunt in proiectare si executie

Mai multe nereguli au fost găsite de către Inspectoratul de Stat în Construcții în activitățile de proiectare și execuție ale lucrărilor de construcții, în urma controalelor realizate în ultimele trei luni ale anului trecut.

În această perioadă, din cauza celui de-al doilea val al pandemiei, inspecțiile ISC au fost mai puțin numeroase față de cele realizate în același interval de timp din anul 2019.

Astfel, inspectorii ISC au efectuat în trimestrul IV 2020 un număr de 58 controale la operatori economici cu activitate de proiectare în domeniul construcțiilor, mai puține cu 62% față de cele realizate în trimestrul IV 2019.

Au fost constatate neconformități majore și grave în ceea ce privește:

* elaborarea de proiecte incomplete/neconforme, care nu respectă prevederile codului de proiectare seismică P100 – 1/2013, care conțin neconcordanțe între partea scrisă și cea desenată, fără detalii de execuție sau care nu respectă nivelul de calitate corespunzător,

* caiete de sarcini incomplete, neverificate la toate cerințele fundamentale de calitate aplicabile.

Ca urmare a neconformităților constatate au fost dispuse 40 de măsuri și s-au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în cuantum de 190 mii lei.

Totodată, 4.440 controale au fost efectuate în perioada octombrie – decembrie 2020 la obiective de investiții înregistrate în evidențele inspectoratelor județene în construcții, respectiv a Inspectoratului în Construcții al Municipiului București.

Numărul controalelor a fost mai mic cu aproape 40% față de cele realizate în aceeași perioadă a anului 2019.

Din cele 4.440 de controale, 2.236 controale au fost realizate în faze determinante prin care s-a autorizat continuarea lucrărilor de construcții.

Au fost constatate neconformități pentru care au fost dispuse 2.295 măsuri. Pentru fapte ce constituie contravenții au fost aplicate 450 sancțiuni contravenționale în cuantum de circa 4,4 milioane lei.

Printre neconformitățile majore sau cu grad ridicat de repetabilitate identificate de inspectorii ISC se numără:

* încălcarea prevederilor din acorduri/ avize/ autorizația de construire, neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin regulamentele și procedurile elaborate în aplicarea Legii nr. 10/1995, privind realizarea și menținerea cerințelor fundamentale ale construcțiilor;

* neasigurarea de către investitori a verificării execuției lucrărilor de construcții prin specialiști diriginți de șantier autorizați;

* realizarea de construcții fără specialiști responsabili tehnici cu execuția autorizați;

* neasigurarea condițiilor de verificare a lucrărilor ajunse în faze determinante;

* neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse;

* nerespectarea normelor tehnice, a prevederilor din proiectul tehnic și detaliile de execuție, a celor din caietele de sarcini;

* executarea de modificări la construcții existente sau schimbarea de destinație a construcției în lipsa unei expertize tehnice;

* confirmarea prin semnătură, de către factorii implicați, a calității unor lucrări executate necorespunzător;

* întocmirea necorespunzătoare a documentelor ce se constituie în cartea tehnică a construcției fie prin lipsa documentelor de calitate ale produselor puse în operă, fie prin neînsușirea de toți factorii implicați a documentelor de calitate încheiate;

* lipsa panoului de identificare a investiției.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

 

3 Comentarii

  1. CHIROIU MIHAI said:

    Cel putin in domeniul infrastructurii rutiere, am constatat ca unii constructori apeleaza la proiectanti si verificatori de proiecte cu experienta redusa, pentru ca ii pot plati cu sume derizorii. Pentru reducerea cheltuielilor de executie, unii constructori impun optimizarea lucrarilor stabilite prin Studiul de fezabilitate. Aceasta „optimizare” inseamna reducerea multora dintre lucrarile ce asigura rezistenta si stabilitatea amplasamentului caii rutiere. Iar consecintele le vedem deseori pe retelele de informatii.
    Iar cand gaseste un Verificator de proiecte privind stabilitatea amplasamentului si a versantilor adiacenti, care accepta sa fie platit cu cateva sute de lei/km de autostrada, imi pun intrebarea legata de calitatea acelui proiect si a acelui Verificator. La aceste aspecte, se adauga si realizarea unor Studii geotehnice neconforme cu prevederile NP074/2014 si cu indrumatorul 614/2013. Inca nu se constientizeaza, la nivelul tuturor factorilor de decizie, ca un Studiu geotehnic detaliat (alaturi si de alte studii de teren de specialtate), este esential sa putem fi prietenosi cu natura si cu mediul, astfel incat sa accepte „implantul” si convietuirea cu acea constructie.

  2. Tania Iancu said:

    Unde e ISC cand vreau sa fac o reclamatie ca niste baieti cu bormasina fac loc in diafragma de beton de la parterul blocului, ca sa le incapa cutiile postale? Nu raspunde nimeni la niciunul din telefoanele afisate pe site-ul ISC sector1 Bucuresti

Sus
Translate »