Oferte locuri de munca top

Legea spatiilor verzi: intre eficienta utilizarii terenului si nevoia de a respira aer curat

Deși aprobată de senatori și adoptată cu majoritate de voturi de către deputați, cele mai recente modificări făcute asupra Legii privind reglementarea şi administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților urmează să fie reexaminate de către Parlament. Aceasta în urma cererii transmise de către președintele Klaus Iohannis.

Mai exact, prin Legea pentru modificarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților urmează să fie instituie noi reglementări referitoare la protecția și conservarea spațiilor verzi, la tipurile de suprafețe cu vegetație incluse în categoria de spații verzi, precum și la administrarea acestora.

Președintele Iohannis atrage atenția că există mai multe necorelări, deficiențe și neclarități în actuala formulare.

Spațiile verzi, insuficiente

Una dintre modificări prevede ca transformarea zonelor cu altă destinație în zone funcționale rezidențiale, comerciale, industriale sau mixte, în scopul executării de lucrări de construcții să fie realizată doar în baza unei documentații de urbanism cu obligația asigurării unei suprafețe amenajate cu spații verzi, cu acces public, de minim 10% din suprafața terenului a cărui destinație s-a modificat.

În cererea de examinare se arată că această soluție nu răspunde în realitate necesității extinderii intravilanului pe baze sustenabile, nefiind suficient procentul de doar 10% din suprafața terenului.

Suprafața de spații verzi  ar trebui să fie mai rezonabilă mai ales în localitățile care se confruntă cu problema poluării, arată președintele.

Probleme pentru încadrarea urbanistică

O altă prevedere supusă reexaminării este cea prin care autoritățe publice locale vor putea să schimbe încadrarea urbanistică, cu obligația de a crea în unitatea administrativ-teritorială o suprafață de spațiu verde mai mare cu 10% decât cea a cărei încadrare se schimbă.

În forma actuală, legea nu cuprinde criteriile obiective în baza cărora se poate exercita această competență. Lipsa acestora poate conduce la arbitrariu în activitatea de aplicare a legii, dar și la relocarea unor spații verzi din centrul localităților la periferia acestora. Totodată, norma nu  stabilește cu claritate cui revine obligația instituită, respectiv „obligația de a crea în unitatea administrativ-teritorială studiată, o suprafață de spațiu verde cu 10% mai mare decât cea a cărei încadrare se schimbă”, a mai semnalat președintele.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus