Oferte locuri de munca top

Legile achizitiilor publice, modificate azi de Guvern

Modificări importante ale legilor achizițiilor publice au fost  aprobate astăzi de Guvern (fisier atasat). Acestea vizează fazele de licitație, implementare și avizare.

Modificările urmăresc să elimine întârzierile în evaluarea ofertelor. Va fi stabilit un singur termen limită pentru răspunsul către ofertanți, privind documentele justificative.

De asemenea, ar putea fi eliminate ofertele nejustificat de mici, care duc la blocarea proiectelor din cauză că antreprenorii nu mai au bani suficienți pentru a finaliza contractele.

Sunt stabilite praguri de 80% pentru oferte, iar sub acest prag ofertele să fie considerate neobișnuit de scăzute și să fie supuse unei noi analize. Dacă se constată că prețurile consemnate sunt sub valoarea de piață, ofertele vor fi respinse.

De asemenea, ar urma să eliminate blocajele contractelor în faza de implementare din cauza creșterii prețurilor. Aceasta prin introducerea obligației ajustării prețurilor pentru contractele cu o durată mai mare de 6 luni, în funcție de evoluția prețurilor din piață (în baza unei formule de ajustare).

Totodată, modificările propuse urmăresc să fie eliminate contestațiile nejustificate, autoritatea reținând obligatoriu cauțiunile firmelor care pierd contestațiile.

Lucrari de reabilitare termica de 35 mil euro, in pregatire

Faza de implementare

Antreprenorii, care după semnarea contractelor nu se mobilizează și nu respectă termenele contractuale, ar putea să fie înlocuiți cu noi contractanți fără a mai fi relicitat întregul contract.

Vor fi eliminate întârzierile pe termen lung, prin emiterea unor certificate intermediare privind stadiul de execuție, din 90 în 90 de zile.

Antreprenorul notificat negativ cu aceste Certificate Intermediare nu va mai putea câștiga licitații, dacă participă la noi proceduri în perioada în care are deja în derulare un contract pe care întârzie.

Ar urma să fie eliminate notificările depuse chiar la începutul contractelor și să se introducă ordine de începere separate pentru faza de Proiectare și pentru faza de Execuție.

Faza de avizare

Birocrația excesivă în domeniul exproprierii terenurilor deținute de autoritățile publice locale va fi eliminată, urmând ca terenurile să fie transferate de drept din proprietatea autorităților locale în cea a autorității contractante care derulează proiectul.

Dacă ISU, Consiliile Locale, proprietarii de utilități au observații, pot emite doar o singură dată certificate, avize sau autorizații condiționate.

Ulterior măsurilor pe care beneficiarul le ia conform cerințelor din document, autoritățile respective nu mai pot emite alte solicitări.

Autorităților în cauză ar urma să fie obligate să emită autorizațiile în termen de 5 zile după ce beneficiarul îndeplinește condițiile.

In ce stadiu sunt proiectele de modernizare CF din Dobrogea

Achiziții publice

Urmează să fie introdusă noțiunea de reziliere independentă de culpa autorității contractante, la situațiile pentru care se poate demara o procedură fără publicarea în prealabil a unui anunț de participare.

Această prevedere este necesară dat fiind că astfel de situații generează imposibilitatea lansării unei noi licitații având în vedere stadiul fizic și termenul extrem de mare pe care îl implică lansarea și finalizarea unei noi licitații, care poate duce la pierderea finanțării contractului.

De asemenea, va fi modificat termenul de constituire a garanției de bună execuție, de la 5 zile la 15 zile de la data semnării contractului de achiziție publică/ contractului subsecvent.

Cinci asocieri au intrat in cursa pentru modernizarea unui drum judetean

De asemenea, pentru emiterea într-un termen mult mai scurt a certificatului de urbanism, a avizelor solicitate prin certificatul de urbanism, autorizației de construire și a actelor de reglementare în domeniul mediului, astfel încât execuția efectivă a unui obiectiv de investiții în infrastructura de transport de interes național, să nu mai fie amânată cu perioadele lungi de timp în care se obțin aceste avize, se propun următoarele măsuri:

* Autoritățile competente care emit avize solicitate prin certificatul de urbanism, inclusiv cele referitoare la relocările de utilități, precum și autoritatea competentă pentru emiterea autorizației de construire, vor avea obligația eliberării certificatelor/avizelor/autorizației, în termen de 15 de zile calendaristice de la data depunerii notificării eliberării acestora de către beneficiarul lucrărilor.

* Autoritățile competente pentru protecția mediului vor avea obligația de eliberare a actelor de reglementare în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii documentației aferente de către beneficiarul lucrărilor.

* Prin certificatul de urbanism vor fi solicitate avizele/acordurile care se referă strict la tipul de lucrări necesare pentru realizarea proiectului de infrastructură, fiind interzisă solicitarea de avize/acorduri care nu au temei tehnic şi legal în raport cu obiectul proiectului.

* În termen de 15 de zile calendaristice de la data depunerii notificării eliberării acestora, autoritățile competente care emit avize solicitate prin certificatul de urbanism, precum și cea competentă pentru emiterea autorizației de construire, pot transmite, o singură dată, certificatele, avizele, autorizațiile de construire, condiționate, motivate temeinic din punct de vedere tehnic și economic, după caz.

* În situația în care certificatele, avizele sau autorizațiile de construire nu sunt emise în condițiile și termenele antemenționate, documentația depusă de către beneficiarul lucrării se consideră asumată de autoritățile/entitățile competente în emiterea acestora.

În această situație, autoritățile competente au obligația de emitere, în 5 zile calendaristice de la epuizarea termenului de 15 zile, a certificatelor, avizelor sau autorizațiile de construire.

În situația în care certificatul de urbanism, avizele solicitate prin certificatul de urbanism sau autorizația de construire nu se emit nici după epuizarea acestui termen de 5 zile, documentația depusă de beneficiarul lucrării de infrastructură de transport de interes național ține loc de certificat/aviz/autorizație.

 

OUG 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/ martie 2022

Sus