Oferte locuri de munca top

Licitatie majora, anulata de Primaria Bucurestiului

A fost anulată licitația organizată de către Primăria Municipiului București pentru atribuirea unui contract de proiectare și execuție în valoare de aproape 35 milioane de euro. Ieri a fost ultima zi în care puteau fi depuse oferte.

Acest contract vizează reabilitarea/înlocuirea rețelei de canalizare din zonele Cotroceni, Regina Maria și Tineretului. De asemenea, proiectul include și realizarea sistemului unitar de drenare pe partea dreapta a Casetei.

Criteriul de selecție din cadrul procedurii de atribuire a fost ”cel mai bun raport calitate – preț”.  Durata de execuție prevăzută era de aproape 8 ani (2845 zile.)

Achiziția este finanțată din fonduri ale Uniunii Europene, prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM).

Contractul vizează proiectarea și execuția pentru:

* Reabilitare/înlocuire rețelei de canalizare pe o lungime totală de 32.479 m, prin relining și săpătura deschisă din care:

– În cartierul Cotroceni, aprox. L= 16.424 m

– În cartierul Regina Maria, aprox. L= 11.995 m

– În cartierul Tineretului, aprox. L= 4.060 m

* Construirea unui sistem unitar de drenare de la partea dreaptă a Casetei aprox L = 15.025m ce cuprinde:

– Executarea unor Drenuri secundare prin săpătura deschisă și foraj orizontal aprox L = 6.325m, amplasate adiacent radierului colectoarelor de canalizare deservite;

– Construirea unui sistem de drenaj (foraj orizontal dirijat și fronturi de puțuri de depresionare) la partea dreaptă a Casetei, în zona limitrofă colectorului de canalizare A0, în scopul menținerii nivelului pânzei freatice lungime totală de aproximativ L tot = 8.700 m.

-Construirea unor stații de pompare apă drenată aferente sistemului unitar de drenare de la partea dreaptă a Casetei.

Contractul de proiectare și executie lucrări pentru „CL6 – Reabilitarea/înlocuirea rețelei de canalizare (în zonele Cotroceni, Regina Maria si Tineretului)” include urmatoarele activitati:

  1. a) Efectuarea studiilor de teren topografice, geologice, hidrogeologice și geotehnice necesare proiectării lucrărilor.
  2. b) Elaborarea documentațiilor necesare obținerii certificatului de urbanism, a autorizațiilor și avizelor necesare execuției.
  3. c) Activitățile de proiectare fac referire la proiectele tehnice și detaliile de execuție pentru puțurile piezometrice și pentru reabilitarea/înlocuirea/executarea lucrărilor precizate mai sus. Proiectele vor include printre altele, toate documentele necesare (după cum ar fi memorii, desene, calcule, liste cu cantități de lucrări, etc.) pentru elaborarea unui Proiect Tehnic și a Detaliilor de Execție în conformitate cu legislația națională.
  4. d) Lucrări de construcții, instalații, procurare și montaj utilaje.
  5. e) Monitorizarea functionarii lucrarilor executate pe parcursul Perioadei de Notificare a Defectelor.

f)Remedierea eventualelor defecte apărute în Perioada de Notificare a Defectelor.

Valoarea estimată a contractului este de 167.930.560 lei, fără TVA.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2020

Sus