Oferte locuri de munca top

Locuintele nou construite nu sunt neaparat de calitate

Pe segmentul construcțiilor rezidenţiale există variaţii mari de preţ, dar şi de calitate de la un proiect la altul, ne-a declarat ing. Dragoş Marcu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri (AICPS).

“Este bine că se construieşte, dar nu putem spune că ne aflăm într-o perioadă de creştere a calităţii”, consideră domnul Marcu.

Sunt dezvoltatori care construiesc cu 500-600 de euro pe metru pătrat construit, dar sunt şi alţii care construiesc cu 350 de euro pe metru pătrat, ceea ce este “dramatic” pentru asigurarea unor proiecte calitative.

“Când nu pui preţ pe calitate ajungi să ai probleme serioase de durabilitate. La 350-400 de euro pe metru pătrat construit şi proiectarea este în consecinţă, se lucrează cu firme mici, la negru, cu proiecte slabe. Astfel de proiecte caracterizează mai ales sudul Bucureştiului”, atrage atenţia preşedintele AICPS.

În prezent, se construiesc locuinţe pentru programul Prima Casă cu preţul de vânzare de circa 50.000 de euro. La acest nivel, construcţia costă probabil în jur de 30.000 de euro, la care se adaugă valoarea terenului şi profitul dezvoltatorului, adaugă domnul Marcu.


Sunt case noi încadrate în clasa I de risc seismic
Faptul că o clădire este nouă nu înseamnă neapărat că este şi rezistentă la seisme. De exemplu, o casă cu parter şi mansardă din Bragadiru, finalizată de un dezvoltator în 2016, a fost expertizată la cererea cumpărătorului şi încadrată în clasa I de risc seismic. Aceasta pentru că au fost descoperite multe neregularităţi şi abateri de la proiect.

De exemplu, în loc să aibă o adâncime de 90 de centimetri, aşa cum era prevăzut în proiect, fundaţia avea în realitate doar 40 de centimetri adâncime. Similar, stâlpii de beton, care erau prevăzuţi în proiect la fiecare intersecţie de ziduri şi dimensionaţi la 30 de centimetri grosime, în realitate se regăseau doar la colţurile casei şi aveau doar 15 centimetri grosime. Totodată, pereţii din cărămida portantă de 30 de centimetri lăţime au fost înlocuiţi cu pereţi din BCA de 15 centimetri lăţime, subliniază domnul Marcu.

Mulţi dezvoltatori mici derulează proiecte în regie proprie, la costuri foarte reduse, cu toate că în piaţă tinde să crească preţul forţei de muncă.

Totodată, în prezent, în piaţă sunt diriginţi de şantier care acceptă să fie plătiţi cu sume derizorii şi care fac abstracţie de abateri. „Ca să ţină preţurile jos, beneficiarii apelează la forţă de muncă slab calificată, iar de aici rezultă abateri şi ilegalităţi”,susţine domnul Marcu.

Pe de altă parte, personalul Inspectoratului de Stat în Construcţii, care ar trebui să verifice calitatea lucrărilor, este insuficient pentru a acoperi tot ceea ce se construieşte. De exemplu, deşi Ilfovul este judeţul cu cel mai mare număr de autorizaţii de construire, ISC dispune de numai 8 inspectori pentru acest judeţ, care trebuie să se ocupe şi de latura birocratică până să ajungă pe şantiere.

Un comentariu;

  1. Constantin Branca said:

    Problemele acestea semnalate de dvs sunt vechi dar de actualitate ! In perioada 2007-2008 s.au construit extrem de multe case de proasta calitate si asta in primul ramd pentruca autoritatile au fost si sunt complet depasite de situatie dar se si complac in aceasta mocirla! Problema nu este pretul pe metru patrat ( o unitate care nu exprima intotdeauna o realitate ) ci modul in care este construit ! Poti construi prost si cu materiale scumpe !

Sus