Oferte locuri de munca top

Locuintele se scumpesc in Romania intr-un ritm mediu

Prețurile locuințelor din România au crescut în primul trimestru din acest an cu 5,1%, față de trimestrul I al anului trecut, potrivit datelor furnizate de Eurostat (biroul european de statistică).

În clasamentul țărilor europene în funcție de scumpirea locuințelor, țara noastră se situează pe poziția a 17-a.

Prețurile locuințelor au înregistrat o creștere anuală de 4,5% în Uniunea Europeană și de 4% în zona euro.

În rândul statelor membre, cele mai mari creșteri anuale ale prețurilor locuințelor au fost raportate în Cehia (12,8%), Lituania (10,2%), Letonia (10,1%), Irlanda (8,9%), Bulgaria (8,8%), Ungaria (8%), Portugalia (7,9%), Estonia (7,7%), Luxemburg (6,8%), Suedia (6,6%), Olanda (6,1%), Slovenia (5,9%), Marea Britanie (5,6%), Belgia (5,4%), Spania (5,3%), Malta (5,2%), Germania și România (ambele cu 5,1%).

Singurele scăderi au fost înregistrate în Croația (minus 0,4%) și Italia (minus 0,1%).

Comparativ cu trimestrul patru din 2016, prețurile locuințelor au crescut cu 0,4% în zona euro și cu 0,7% în Uniunea Europeană, în perioada ianuarie — martie 2017.

În rândul statelor membre, cele mai mari creșteri trimestriale ale prețurilor la locuințe au fost raportate în Cehia (2,9%), Letonia (2,8%) și Suedia (2,5%), iar cele mai semnificative scăderi au fost raportate în Malta (minus 5,4%), Slovacia (minus 2,4%) și Cipru (minus 1,4%).

România a fost peste media UE, cu un avans trimestrial de 1,2% în perioada ianuarie — martie 2017.

 

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iul-aug 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus