Oferte locuri de munca top

London Partners investeste 26 milioane de euro intr-un proiect rezidential

Compania London Partners va investi 26 de milioane de euro în dezvoltarea ansamblului rezidențial SoHo Unirii din centrul capitalei. Acesta va cuprinde 236 de apartamente și va fi dezvoltat într-o singură fază

Construcția ansamblului a demarat în vara acestui an. Termenul de finalizare al întregului ansamblu este prevăzut pentru primul trimestru al anului 2019.

“Piața imobiliară românească ne-a atras atenția încă de acum câțiva ani, iar în urma prospectărilor noastre atente am decis să investim în piața locală. Acesta este un moment oportun pentru a construi noi locuințe în București, mai ales într-o zonă ultra-centrală”, a declarat Richard McLaughlin-Duane, Directorul General al London Partners România.

Aceasta este prima investiție pe piața românească a dezvoltatorului imobiliar London Partners. Compania mai are în plan și alte dezvoltări, iar următorul proiect rezidențial va fi început chiar anul viitor.

Vânzările proiectului SoHo Unirii au început în luna noiembrie 2017, fiind intermediate de The Concept Group. În câteva zile de la lansarea acestuia, circa 15% din totalul locuințelor disponibile au fost rezervate.

SoHo Unirii este situat pe Strada Verzișori, în apropiere de stațiile de metrou Unirii, Timpuri Noi și Tineretului, și în vecinătatea Parcurilor Carol și Tineretului. Proiectul este construit de Ayka Construction, companie care a mai executat constructia unor proiecte de amploare, precum Tineretului Residence, InCity Residence și Ferdinand Residence.

London Partners este o companie de dezvoltare imobiliară, care face parte dintr-un grup internațional, cu investiții de peste un milliard de dolari în mai multe sectoare de piață. Grupul este prezent în România din anul 1994.

 

Peste 500 de apartamente vor fi construite in doua proiecte din nordul Bucurestiului

Peste 1.000 de apartamente in planul unui mare dezvoltator

 

Un proiect imobiliar amplu se pregateste in vestul tarii

 

Cititi revista ARENA Constructiilor

 ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici)coperta-ac8-mare  ARENA Constructiilor , oct 2017  (click aici) coperta-ac7

 

Sus