Oferte locuri de munca top

Mai intarzie atribuirea contractului pentru noul terminal al Aeroportului Ghimbav

Atribuirea contractului pentru realizarea obiectivului „Aeroportul Internaţional Brașov-Ghimbav Etapa a III-a – Proiectare și Execuție Lucrări de Construcții și Instalații Obiectul Terminal de Pasageri” mai întârzie.

Aceasta cu toate că procedura de achiziţie publică prin licitaţie deschisă la care au participat patru ofertanți a fost finalizată în data 13 mai prin declararea câștigătoare a firmei Construcții SA Sibiu.

Dar, procedura a fost contestată de către una din firmele participante.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis contestația înaintată de către Asocierea Bog’art SRL – UTI Grup SA – UTI Facility Management SA, în ceea ce privește detalierea de către ofertanți a echipamentelor de securitate specifice funcționării aeroportului, solicitate prin caietul de sarcini.

Întrucât prioritatea Consiliului Județean Brașov o constituie demararea cât mai urgentă a unui contract de lucrări astfel încât Terminalul de pasageri să fie construit la timp, Comisia de licitație a decis să nu conteste Decizia CNSC, ci să o pună în aplicare și a demarat procedurile de reanalizare a ofertele tehnice ce fac referire la echipamentele de securitate.

Dar, în data de 12 iulie, în ultima zi admisă pentru formularea unor eventuale plângeri, Construcții SA a depus o plângere la Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei CNSC, solicitând totodată suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea respectivei plângeri.

Adrian Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a declarat: ”Chiar dacă ne aflăm în perioada vacanței judecătorești, acest gen de plângeri se soluționează de către instanțele competente și în această perioadă, motiv pentru care avem speranța ca primul termen de judecată să fie stabilit de către instanță până la sfârșitul lunii iulie. Între timp, Consiliul Județean Brașov va continua demersurile necesare aplicării Deciziei CNSC astfel încât să scurtăm cât se poate de mult orice termen ce ar putea decala încheierea procedurii de achiziție și în urma unei sentințe definitive a instanței privind plngerea menționată să putem semna contractul de proiectare și execuție a viitorului Terminal de pasageri.”

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019

Sus