Oferte locuri de munca top

Mai multe autorizatii de construire in Judetul Cluj

Valoarea investițiilor autorizate în județul Cluj a fost anul trecut de 761 milioane de lei.   Aproape 80% din autorizațiile de construire au fost emise într-un termen mai mic de 20 de zile.

Astfel, Județul Cluj a emis un număr de 620 de autorizații de construire sau de desființare în anul 2018, în creștere cu 27,6 % comparativ cu anul precedent. Totodată, au fost emise 199 de avize ale structurii de specialitate care au stat la baza emiterii autorizațiilor de către primari, în creștere cu 55,5 % față de anul 2017.

La capitolul certificate de urbanism, în județul Cluj au fost emise 1.252 de certificate, precum și 404 avize ale structurii de specialitate care au stat la baza emiterii autorizațiilor de către primari.

Totodată, pe parcursul anului 2018, Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a analizat un număr de 292 de documentații (PUG, PUZ, PUD, avize de oportunitate), cu 28,7 % mai multe comparativ cu anul 2017. Au fost emise, în acest context, 232 de avize ale arhitectului-șef și un număr de 77 de avize de oportunitate în scopul elaborării unei documentații PUZ.

În ceea ce privește termenul mediu de emitere de către Consiliul Județean a autorizațiilor de construire, acesta a fost de doar 14,4 zile, cu mult mai redus față de termenul legal de 30 de zile. De altfel, termenul mediu de emitere a continuat să scadă, cu 2,8 % față de anul 2017 și cu 29,5 % comparativ cu anul 2016.

Termenul mediu de emitere a certificatelor de urbanism a fost de 12,5 zile, acesta reprezentând timpul efectiv aflat în sarcina consiliului județean, în timp ce termenul total, care include durata de obținere a avizului primarului, obligatoriu pentru emiterea certificatului de urbanism, a fost de 29,6 zile. În același timp, în anul 2018 au fost avizate și aprobate 5 PUG-uri noi pentru comunele din județ, procesul de actualizare a PUG-urilor celorlalte comune aflându-se în plină derulare.

 

 

Citiți și:

Viitor cartier de peste 100.000 mp sc in Bucuresti

In zona centrala a Capitalei va fi edificata o cladire de birouri

Ansamblu cu locuinte si spatii hoteliere, pe malul unui lac din Bucuresti

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

 

Sus