Oferte locuri de munca top

Majorarea cu 13 mil euro a valorii unui contract rutier a atras oferte la licitatie

Au intrat în etapa evaluării, până luni după-amiază, la expirarea termenului limită, ofertele depuse pentru atribuirea contractului de modernizare a drumului județean 552 Craiova – Mofleni – Bucovăț – Terpezița – Sălcuța – Vîrtop – Caraula – Cetate, din județul Dolj, după cum a anunțat Ion Prioteasa președintele Consiliului Județean Dolj.

Au fost depuse câte 4 oferte pentru fiecare dintre cele 2 loturi în care este împărțit contractul.
Proiectul de infrastructură rutieră, cu o valoare totală de aproape 50 de milioane de euro, este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.

Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj, a declarat că o contribuție majoră la interesul manifestat de firmele de profil față de licitația pentru atribuirea contractului a avut-o și ”actualizarea documentației de către proiectant, aprobată de plenul CJ în luna mai, prin care valoarea totală a fost majorată la aproximativ 50 de milioane de euro, din care aproape 46 de milioane de euro pentru executarea lucrărilor.

A rezultat un efort financiar suplimentar de peste 13 milioane de euro față de finanțarea europeană inițială, efort pe care instituția noastră și l-a asumat integral, având în vedere importanța demersului, orientându-se către contractarea unui credit.
Suma reflectă în mod direct dimensiunea și complexitatea acestei investiții, deoarece vorbim despre unul dintre principalele drumuri din rețeaua județeană, cu o lungime de peste 67 de kilometri, care asigură conexiunea între municipiul Craiova și 7 comune, traversând un areal cu aproape 330.000 de locuitori.

Tocmai această amploare a determinat segmentarea în 2 loturi, pentru o abordare cât mai eficientă, și sperăm ca până cel târziu în primăvara anului viitor să avem desemnați constructorii pentru ambele tronsoane.
Trebuie menționat faptul că, în paralel cu organizarea și derularea procedurii de atribuire a lucrărilor, am rezolvat și alte aspecte care facilitează implementarea proiectului.

Ca exemplu, avem contractul încheiat între CJ Dolj și Distribuție Energie Oltenia SA, în vederea devierii rețelelor de electricitate pentru a permite buna desfășurare a modernizării drumului, contract care presupune mutarea unui număr de aproximativ 100 de stâlpi și care deja se apropie de finalizare“.

Proiectul ,,Modernizarea DJ 552 Craiova – Mofleni – Bucovăț – Terpezița – Sălcuța – Vîrtop – Caraula – Cetate, km 4+200 – 71+771“ este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, având o valoare totală de 234.692.016,98 lei (echivalentul a 49,6 milioane de euro).
Contractul de execuție a lucrărilor de modernizare are o valoare estimată de 182.388.739,84 lei, fără TVA, din care 88.297.880,38 lei pentru lotul I (tronsonul cuprins între km 4+200 și km 31+850) și 94.090.859,46 lei pentru lotul II (tronsonul cuprins între km 31+850 și km 71+771).

 

 

 

Citiți și:

Ansamblu comercial cu peste 7 mii mp sc, in pregatire

Reevaluare de oferte, in cadrul unui contract rutier de peste 22 mil euro

In primavara va demara un proiect rezidențial, in Sectorul 1

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/oct 2019

Sus
Translate »