Oferte locuri de munca top

Managerii sunt optimisti la inceputul anului, indiferent rezultatele economice ale momentului

Managerii din industrie sunt optimisti, indexul global de optimism al managerilor urcând de la 61 în octombrie la 64 în noiembrie, potrivit Barometrului industrial realizat de IRSOP și SNSPA.

Acest optimism ar putea să pară curios în condiţiile în care se multiplică semnalele de încetinire, susțin realizatorii Barometrului. Datele istorice arată însă că în general managerii devin mai încrezători în perioada noiembrie – ianuarie, indiferent rezultatele economice ale momentului. Există două explicaţii, spun realizatorii Brometrului.

Prima este legată de ciclurile macro-economice ale activităţii din industrie. Managerii ştiu că de regulă, activitatea se amplifică începând cu luna februarie sau chiar ianuarie, în funcţie de contracte, şi poate atinge vârfuri semnificative până spre mijlocul verii.

A doua explicaţie este că în preajma începutului de an aşteptările managerilor pentru anul care vine sunt mai puternic legate de viziuni pe termen lung, iar proiectele de perspectivă sunt de regulă mai optimiste decât anticipaţiile pe termen scurt.

Cum activitatea în industrie are un parcurs sezonier, aceasta scade spre sfârşitul anului şi începe să-şi revină în februarie sau martie anul următor. Comenzile din industrie au continuat să scadă sensibil în luna noiembrie iar volumul producţiei a rămas nemişcat la nivelul lunilor octombrie şi septembrie.

Prima cauză a declinului este chiar sfârşitul de an, iar a doua cauză ar putea fi creşterile slabe înregistrate în zona euro în trimestrul III din 2018, cu impact direct asupra comenzilor către industria românească. Un al treilea factor îl reprezintă probabil avansul puternic al costurilor de producţie în 2018. îndeosebi creşterea salariilor şi a preţurilor la materii prime.

Cu cât scăderea de la sfârşitul anului este mai puternică cu atât revenirea din anul următor e mai târzie şi mai slabă.

Sus