Oferte locuri de munca top

Masuri pentru eliminarea blocajului procedurii de autorizare a constructiilor

Termenul pentru solicitarea autorizației de construire, dar și prelungirea acestuia constituie modificări ce vor putea deveni realitate. Mai mulți deputați PSD au înaintat la Senat un proiect de lege prin care propun modificări ce au ca scop principal, susțin ei, eliminarea blocajului procedurii de autorizare.

Parlamentarii vor deblocarea proiectelor de interes național care întâmpină dificultăți în derulare din cauza avizelor greu de obținut. Astfel, noua inițiativă legislativă propune ca autoritatea emitentă a autorizației de construire să stabilească o perioadă de valabilitate de cel mult 24 luni de la data emiterii, interval în care solicitantul are dreptul să înceapă lucrările. Valabilitatea autorizației să fie extinsă de la data consemnată pe toată durata de execuție a lucrărilor prevăzute prin autorizație până la finalizarea și recepționarea acestora, dar nu mai multe de 60 de luni.

De asemenea, neînceperea lucrărilor în termenele stabilite să conducă la pierderea valabilității autorizației, fiind necesară emiterea unei noi autorizații de construire. În situația în care caracteristicile nu se schimbă față de autorizația inițială, se va putea emite o nouă autorizație de construire, fără a fi necesar un nou certificat de urbanism. În cazul justificat în care lucrările de construcții nu pot fi începute la termenul stabilit, investitorul poate solicita autorității emitente prelungirea valabilității autorizației cu cel puțin 15 zile înaintea expirării acesteia. Prelungirea valabilității autorizației se poate acorda o singură dată și pentru o perioadă nu mai mare de 12 luni.

Pe de altă parte, în situația în care în timpul executării lucrărilor și înaintea recepționării acestora survin modificări de temă privind lucrările de construcții autorizate, care conduc la necesitatea modificării acestora, titularul are obligația să solicite o nouă autorizație de construire. Totodată, propunerea legislativă prevede ca toate construcțiile proprietate particulară să fie declarate la organele financiare teritoriale după terminarea lor completă, nu mai târziu de 15 zile de la data declarată de investitor privind finalizarea lucrărilor.        

 

 

Citiți și:

Vor fi construite 190 apartamente in blocuri cu 10 niveluri, in Capitala

O parcare supraetajata primeste autorizatie de construire

87 strazi vor trece de la stadiul de pamant la asfalt

 

 

 

  Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

 

Sus