Oferte locuri de munca top

Metroul din Sofia va primi finantare de la BEI

Banca Europeană de Investiții va acorda un credit de investiții pentru construirea etapei I a liniei de metrou 3 Sofia. Valoarea totală estimată este de 288 milioane euro, iar finanțarea BEI propusă este de 56 milioane euro (sumă estimată).

Proiectul vizează construirea unei linii duble de metrou cu o lungime de aproximativ 7,8 km și include opt stații de metrou, un depou pentru trenurile de metrou și furnizarea cu material rulant asociat (20 de trenuri) și sistem de control.

Acest proiect va îmbunătăți mijlocul de transport public din orașul Sofia, în concordanță cu obiectivul prioritar al UE de a promova mijloace de transport fezabile. Va ajuta la reducerea apelării la mașini private și la creșterea utilizării mijlocului de transport comun, astfel contribuind la atenuarea schimbărilor climatice.

Se preconizează ca investiția să aibă un impact pozitiv asupra coeziunii economice și sociale a unei regiuni privilegiate.

Este obligatoriu ca toate subproiectele să fie în concordanță cu legislația UE privind protecția mediului, iar beneficiarul trebuie să identifice acele subproiectele, pentru care consideră că este necesară evaluarea impactului acelor lucrări asupra mediului. Dacă un subproiect are un impact negativ asupra mediului, Banca îi cere beneficiarului să acționeze conform prevederilor menționate în directive. Aceste probleme vor fi clarificate în timpul evaluării.

Banca îi va cere beneficiarului să asigure că implementarea proiectului va fi făcut în concordanță cu legislația UE cu privire la achizițiile publice.

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia octombrie (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

 

Sus